Casa mobilă ecologică a fost lansată în România în cadrul expoziţiei de tehnologii de mediu Romenvirotec, de la Romexpo.
Această casă este ieftină şi nu are o amprentă foarte mare de carbon, însă este potrivită doar pentru cei care se pot mulţumi cu un trai destul de simplist.
Casa constă într-un container de 20 metri pătraţi, mobilată şi echipată complet pentru 2 persoane, fiind mai degrabă potrivită pentru casele de vacanţă. Locuinţa are o zonă de dormit, cu două paturi suprapuse, o mini bucătărie, un spaţiu tehnic, o toaletă şi o terasă.
Locuinţele se găsesc în trei variante, în funcţie de cât de ecologice sunt, şi de echipamentul inclus. Varianta cea mai prietenoasă cu mediul este mobilată complet şi foloseşte numai surse de energie alternativă, iar preţul minim este de 30.000 de euro.
Energia este produsă de panourile solare de pe acoperiş şi de către o turbină eoliană, iar instalaţia sanitară este proiectată pentru a realiza colectarea apei de ploaie şi folosirea ei pentru toaletă şi duş.
Ecologia se opreşte însă aici, întrucât are o amprentă de carbon considerabilă: casele-container sunt aduse tocmai din Croaţia, poluând prin transportul lor, şi nu sunt construite din materiale eco, ci din metal şi izolate cu spumă poliuretanică.
Mini-casele eco au succes pe piaţa din Croaţia, iar acum pot fi cumpărate şi în România, la comandă, a declarat pentru REALITATEA.NET, Mihai Murzea, director de vânzări.










Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M