Comentatorii văd în demisia secretarului Apărării, Donald Rumsfeld, un gest de capitulare al administraţiei conduse de George W. Bush în faţa adversarilor săi democraţi, care au obţinut controlul asupra Camerei Reprezentanţilor. În cursul campaniei electorale pentru alegerile de miercuri, democraţii şi chiar unii republicani au criticat dur strategia lui Rumsfeld în războiul din Irak, considerată un eşec.
Guvernul irakian consideră schimbarea secretarului Apărării o problemă internă a administraţiei de la Washington. Potrivit unui purtător de cuvânt al executivului de la Bagdad, guvernul irakian cooperează cu administraţia de la Casa Albă, nu cu simpli membri ai acesteia. Potrivit guvernatorului statului Montana, democratul Brian Schweitzer, Rumsfeld a demisionat pentru că nu a avut încotro. El are de dat unele răpunsuri în legătură cu modul cum a condus războiul din Irak.
Potrivit fostului editor al revistei conservatoare National Review, William Rusher, Bush şi Rumsfeld şi-au dat seama că votul electoratului american constituie un semnal că este necesară o schimbare a strategiei din Irak.
"Demisia lui Rumsfeld va grăbi schimbările în politica Statelor Unite. În următoarele săptămâni vom vedea că va fi o schimbare de direcţie. În mod sigur, structura executivă, atât la nivelul Casei Albe, cât şi a Senatului, va fi diferită faţă de cea anterioară", a declarat Romano Prodi, premierul Italiei.
"Nu am niciun dubiu, Donald Rumsfeld şi-a schimbat viziunea asupra războiului din Irak, la a cărui declanşare a participat, şi şi-a dat seama că a fost sancţionat de electorat pentru acest lucru", a declarat Michele Alliot-Marie, ministrul francez al Apărării.
Aboneaza-te la newsletter:
Casa Albă îşi va modifica strategia în războiul din Irak
Joi, 09 Noiembrie 2006 04:58
| Vot: |
0
|
Pe aceeasi tema
- HILLARY CLINTON ŞI IRAKUL
Vineri, 04 August 2006 10:17 - Donald Rumsfeld a demisionat
Miercuri, 08 Noiembrie 2006 20:50 - Al Qaida ameninţă că va arunca în aer Casa Albă
Vineri, 10 Noiembrie 2006 18:17 - Strategia SUA în Irak se va schimba
Sambata, 11 Noiembrie 2006 10:42 - Rumsfeld, dat în judecată de Germania
Duminica, 12 Noiembrie 2006 17:39 - Giuliani se pregăteşte pentru Casa Albă
Marti, 14 Noiembrie 2006 11:30 - Rumsfeld, acuzat că a autorizat tortura în Irak
Sambata, 25 Noiembrie 2006 14:37 - Rumsfeld a recunoscut eşecul administraţiei Bush în Irak
Duminica, 03 Decembrie 2006 06:17 - Rumsfeld avertizează în legătură cu o retragere precipitată din Irak
Sambata, 09 Decembrie 2006 10:42 - Donald Rumsfeld s-a deplasat în Irak, pentru a le mulţumi militarilor americani
Duminica, 10 Decembrie 2006 10:31
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Obama va cheltui cinci milioane de dolari pentru clipuri publicitare în timpul JO
Astazi, ora 00:35Echipa de campanie a candidatului democrat la Casa Albă, Barack Obama, a estimat că va cheltui cinci milioane de dolari pentru clipuri publicitare la postul de televiziune american care va transmite Jocurile Olimplice, a anunţat joi,...
FBI împlineşte 100 de ani, având în palmares anchete de la Al Capone la Ben Laden
Astazi, ora 00:36De la înfiinţarea sa la 26 iulie 1908, FBI a trecut de la câţiva zeci de anchetatori la mai mult de 30.000 de poliţişti şi a ajuns într-un secol la rangul de legendă mondială, relatează AFP.
Aproape 400 de persoane au fost evacutate în estul Slovaciei din cauza inundaţiilor
Astazi, ora 00:38Aproximativ 400 de persoane, majoritatea romi, au fost evacuate din cauza inundaţiilor înregistrate în estul Slovaciei, a anunţat joi, Ministerul slovac de Interne, relatează AFP.
Identitatea falsă pe care a folosit-o Karadzic, Dragan Dabic aparţinea unui sârb bosniac care a murit la Sarajevo
Joi, 24 Iulie 2008 19:56Fostul lider al sârbilor bosniaci, Radovan Karadzic va ajunge în faţa judecătorilor de la Tribunalul Internaţional de la Haga mai târziu decât era prevăzut iniţial. Avocatul său încearcă să întârzie cât mai mult posibil...
Berlusconi a fost audiat de justiţie de 2.500 de ori de la începutul carierei sale politice
Joi, 24 Iulie 2008 19:22Premierul italian Silvio Berlusconi a fost audiat de justiţie de 2.500 de ori de la începutul carierei sale politice, a fost vizitat la domiciliu de poliţie de 587 de ori şi a plătit 174 de milioane de euro sub formă de cheltuieli...
Cele mai CITITE din Externe
- Trei turişti au murit electrocutaţi la un hotel din Antalya (1367)
- CE a suspendat Bulgariei fonduri de 500 milioane de euro din cauza corupţiei (715)
- O baterie de rachete sol-aer amplasată lângă Stadionul Olimpic de la Beijing, obiectiv turistic (595)
- Cuba refuză să dea explicaţii în legătură cu bombardierele strategice ruse (512)
- Columbia: O tribună cu spectatori s-a prăbuşit în timpul unei coride - VIDEO (462)
Cele mai VOTATE din Externe
- Incendiu, în apropierea unei tabere de nomazi din Roma (3,76/5)
- Libia a sistat exporturile de petrol către Elveţia (3,48/5)
- CE a suspendat Bulgariei fonduri de 500 milioane de euro din cauza corupţiei (3,04/5)
- Columbia: O tribună cu spectatori s-a prăbuşit în timpul unei coride - VIDEO (1,96/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Incendiu, în apropierea unei tabere de nomazi din Roma (4)
- Libia a sistat exporturile de petrol către Elveţia (1)
- Tone de petrol au ajuns în apele fluviului Mississippi (1)
- Japonia: 90 de oameni au fost răniţi în urma unui seism produs în nordul ţării (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Gabi Szabo spune că a declinat oferta PNL de a candida la Parlament
Astazi, ora 00:09Fosta campioană olimpică la atletism Gabi Szabo a afirmat, joi, că a avut o propunere din partea PNL de a candida pentru un post de parlamentar, dar a refuzat-o, pe motiv că este prea tânără pentru a se gândi la politică.
- Peştera Câmpenească din Bihor, unde se află cea mai înaltă cascadă subterană din România, înecată în gunoaie - IMAGINI INCREDIBILE
- Hipermarketurile păcălesc cumpărătorii prin preţurile pe care le afişează
- Presupusul criminal al celor două tinere din Braşov a primit mandat de arestare preventivă pe 29 de zile
- Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, rămâne în arest
- Dan Voiculescu la CNSAS: Eram obligat să-mi câştig şi eu o pâine când dădeam informaţii despre cetăţeni străini
- Hidrologii au emis o avertizare cod portocaliu pentru şapte judeţe
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Corina Creţu: Vacanţă
- Cristian Teodorescu: Politicianul român pur sânge faţă cu Voinescu şi Avramescu
- Handbal: România a învins Franţa cu 23-22
- Cătălin Tolontan: Lupescu recunoaşte convorbirea telefonică: "Florea? Ceva e putred!"
- C. Kovesi: Nu există procurori politici în Ministerul Public
- Ovidiu Ioaniţoaia: Vinovăţie generală
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Mai mult noros
| mai multe
| Romania | 25.07 | 26.07 |
| Timişoara | 23 °C | 26 °C |
| Arad | 24 °C | 23 °C |
| Bacău | 26 °C | 26 °C |
| Braşov | 20 °C | 24 °C |
| Cluj Napoca | 21 °C | 28 °C |
| Constanţa | 27 °C | 27 °C |
| Europa | 25.07 | |
| Atena | 31 °C | |
| Berlin | 30 °C | |
| Helsinki | 25 °C | |
| Londra | 22 °C | |
| Madrid | 34 °C | |
| Moscova | 26 °C | |
| Oslo | 26 °C | |
| Paris | 27 °C | |
| Roma | 31 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,5721 RON |
| 1 USD | 2,2769 RON |
| 1 GBP | 4,528 RON |
| 1 CHF | 2,1959 RON |
| 100 HUF | 1,5386 RON |
| 100 JPY | 2,1152 RON |
| 1 BGN | 1,8264 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia






