Casa Albă dezminte că Bush l-ar fi avertizat pe Brown în legătură cu retragerea trupelor din Irak
Casa Albă a dezminţit că George W. Bush l-ar fi avertizat pe premierul britanic faţă de o retragere prematură a trupelor sale din Irak, aşa cum a afirmat cotidianul The Observer, care a publicat un interviu cu liderul american duminică.
Marea Britanie nu trebuie să compromită succesele obţinute de coaliţia din Irak printr-o retragere prematură a trupelor sale, a avertizat Bush, potrivit cotidianului, care a titrat "Bush îl avertizează pe Brown în legătură cu proiectele sale de retragere a trupelor".
Însă Casa Albă a contestat interpretarea. "Noţiunea că preşedintele l-ar fi putut avertiza pe premierul Gordon Brown este absurdă", a spus un oficial american.
Potrivit cotidianului, Bush, care va ajunge duminică la Londra, de la Paris, a admis că există presiuni, atât asupra SUA, cât şi asupra Marii Britanii pentru o astfel de retragere, dar "răspunsul este că nu trebuie să existe un calendar". Bush s-a declarat încrezător că "Brown, ca şi mine, îşi va asculta comandanţii, pentru a se asigura că sacrificiile făcute până acum nu au fost în zadar", potrivit Observer.
"Strategiile noastre au fost coerente de la început: nu va exista un calendar arbitrar", a declarat purtătorul de cuvânt al lui Bush, Gordon Johndroe. Trupele trebuie "repatriate în funcţie de condişţile de pe teren şi în funcţie de succese. Aceasta este poziţia premierului Brown şi a preşedintelui Bush", a subliniat el.
Ziarele britanice sugerează că premierul britanic se pregăteşte să anunţe un calendar pentru retragerea celor 4.000 de militari din sudul Irakul spre sfârşitul toamnei. Brown a spus că va face o declaraţie în Parlament înainte de sfârşitul sesiunii, luna viitoare.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3467 RON 





Europa nu scapă de ninsori
Europa, sub pod portocaliu şi roşu:...
Ungurii se încălzesc cu bani: Banca Centrală...
Accident spectaculos în Chile: un tren a...
Trupa punk de fete care îl critică pe Putin
AUSTRALIA bebelus cazut la metrou









Feedback

