"Sunt dezamăgit şi regret acum că am revenit la Pandurii, este una din greşelile mari pe care le-am făcut în viaţa mea de antrenor. Practic sunt doar două decizii din viaţa mea de antrenor le-am regretat. Una dintre ele a fost când am acceptat Rapidul, atunci am plecat de la federaţie să mă duc la un Rapid bolnav la vremea aceea, confuz şi dominat de interese şi obligaţii. A fost o deziluzie mare la vremea aceea. Acum regret decizia de a reveni la Pandurii pentru că erau aici unii oameni de care m-am legat în prima parte, la care eu ţin şi pentru care am o anumită afecţiune, şi pentru care am venit de fapt şi am vrut să ajut echipa. Aceşti oameni şi-au pus speranţe prin venirea mea că salvarea de la retrogradare este posibilă", a declarat Cârţu.
Sorin Cârţu a revenit pe banca Pandurilor în luna martie a acestui an. Tehnicianul a mai antrenat gruparea gorjeană în sezonul 2008-2009 şi în primele 11 etape din această ediţie de campionat.
Cu patru etape înainte de final, Pandurii ocupă locul 16, retrogradabil, cu 29 de puncte, iar prima echipă peste linie e Internaţional, cu patru puncte mai mult.
Cârţu: "Revenirea la Pandurii e una dintre cele mai mari greşeli din cariera mea de antrenor"
Antrenorul Pandurilor a suprins, luni, într-o conferinţă de presă, după ce a anunţat că reîntoarcerea sa pe banca gorjenilor reprezintă unul dintre regretele carierei sale de antrenor.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M