Fostul antrenor al lui Poli Timişoara, Sorin Cârţu, a declarat, în exclusivitate pentru NewsIn, că oficialii clubului de pe Bega trebuie să îi plătească 100.000 de euro, potrivit contractului, şi îl acuză pe patronul alb-violeţilor, Marian Iancu, că i-a anunţat demisia fără ca el să ştie.
"Eu m-am prezentat, luni, după meciul cu Pandurii (n.r. 23 octombrie, după etapa a 12-a), la antrenament, conform contractului. Marian Iancu a făcut conferinţa de presă şi a anunţat că ne-am despărţit pe cale amiabilă, că mi-am dat demisia. Eu nu-mi dau demisia niciodată de la niciun club. Nu am semnat nicio hârtie de desfacere a contractului de muncă cu Poli. Am o clauză clară în contractul cu Poli care spune că nu se poate întrerupe unilateral", a spus Sorin Cârţu.
Acesta s-a arătat deranjat că Poli vrea să-l mai plătească doar pe luna octombrie: "Aud că demiterea mea se va hotărî în Consiliul Director şi că mă plătesc doar pe octombrie. Nu ştiu cum. Conform contractului, eu sunt încă antrenorul lui Poli. Nu m-au sunat de atunci, de după meciul cu Pandurii. Ne-am întâlnit şi la Craiova, la meciul lui Poli, şi tot nimic".
Sorin Cârţu a ameninţat că nu va renunţa la aceşti bani şi, în cazul în care nu îi va primi, va apela la instanţele abilitate. "Luni, voi depune memoriul la Ligă şi vedem atunci. Ei au să-mi dea cam 80.000 de euro din contract, plus alţi bani din clauze, adică aproape 100.000 de euro. Dacă mă ambiţionez şi nu mă plăteşte Iancu, va fi nevoit să o facă până la vara lui 2007, cât ţine contractul", a mai spus fostul tehnician al lui Poli.
Citeşte AICI: Cârţu a semnat un precontract cu FC Naţional!
Ultimul meci al lui Sorin Cârţu la Timişoara a fost partida cu Pandurii Tg. Jiu, din etapa a 12-a, pierdută, în deplasare, în faţa gorjenilor cu 0-1.
CÂRŢU: Conform contractului, eu sunt încă antrenorul lui Poli Timişoara
Miercuri, 22 Noiembrie 2006 18:07
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: NewsIn
Pe aceeasi tema
- POLI NU ESTE ÎN GRAFIC
Joi, 28 Septembrie 2006 09:48 - IANCU SE RETRAGE DE LA POLI
Duminica, 15 Octombrie 2006 05:59 - UTA va plăti 22.000 lei pentru incidentele de la Timişoara
Marti, 21 Noiembrie 2006 18:31 - LIGA I: Cele mai noi informaţii
Marti, 21 Noiembrie 2006 19:09 - Cârţu vrea bani de la Iancu
Joi, 23 Noiembrie 2006 08:09 - Cârţu a ţipat la jucători de la primul antrenament
Vineri, 01 Decembrie 2006 17:38
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Dani Coman nu mai suportă situaţia în care se află
Astazi, ora 15:25"Dacă Rapid nu are nevoie de Dani Coman, nici naţionala nu are", declară dezamăgit portarul rapidist, care îi anunţă încă o dată pe oficialii giuleşteni că este mult prea puternic pentru a se lăsa doborât. Peseiro l-a...
Rapid - Olubayo Adefemi a semnat un contract valabil patru ani
Astazi, ora 14:44Fundaşul nigerian Olubayo Adefemi, ultima dată la gruparea israeliană Hapoel Bnei Lod, a semnat un contract pe patru ani cu Rapid, a declarat vicepreşedintele CA al giuleştenilor, Alexandru Bunea.
Handbal - Oltchim a ocupat locul 3 la memorialul Anita Kulcsar
Astazi, ora 14:26Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a ocupat locul 3 la memorialul Anita Kulcsar, după ce a fost învinsă sâmbătă, de Dunaferr, scor 30-26 (15-11).
Mii de suporteri sunt aşteptaţi, astăzi, în Piaţa Operei
Astazi, ora 14:29În acestă seară, de la ora 19, mii de suporteri sunt aşteptaţi în Piaţa Operei, la primul miting autorizat pentru susţinerea acţiunilor clubului FC Timişoara.
Mircea Sandu: "Nu se pune problema demiterii lui Piţurcă acum, vorbim după meciul din Feroe"
Astazi, ora 12:48Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat sâmbătă, după meciul pierdut de echipa naţională în faţa Lituaniei, scor 0-3, că nu se pune problema demiterii selecţionerului Victor Piţurcă în acest moment, dar va purta o...
Cele mai CITITE din Sport
- Suporterii FC Timişoara au făcut pace cu autorităţile locale (4525)
- România-Lituania 0-3, în preliminariile CM 2010 (2810)
- Lobonţ, Tamaş şi Săpunaru i-au înjurat pe jurnalişti şi au aruncat cu pietre după ei. FRF dezminte (1523)
- Dumitru Dragomir îl acuză pe Florin Prunea că ar fi "peştele" FRF. În replică, Prunea îl trimite la balamuc (1285)
- Piţurcă: Am fost inexistenţi pe toată durata meciului, dar întreaga responsabilitate mi-o asum eu (839)
Cele mai VOTATE din Sport
- Dumitru Dragomir îl acuză pe Florin Prunea că ar fi "peştele" FRF. În replică, Prunea îl trimite la balamuc (3.88/5)
- La Sibiu se va desfăşura cea mai dură competiţie de enduro din lume (3.88/5)
- Suporterii FC Timişoara au făcut pace cu autorităţile locale (3.28/5)
- România-Lituania 0-3, în preliminariile CM 2010 (3/5)
- Lobonţ, Tamaş şi Săpunaru i-au înjurat pe jurnalişti şi au aruncat cu pietre după ei. FRF dezminte (1.48/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
- Suporterii FC Timişoara au făcut pace cu autorităţile locale (179)
- România-Lituania 0-3, în preliminariile CM 2010 (113)
- Lobonţ, Tamaş şi Săpunaru i-au înjurat pe jurnalişti şi au aruncat cu pietre după ei. FRF dezminte (30)
- Piţurcă: Am fost inexistenţi pe toată durata meciului, dar întreaga responsabilitate mi-o asum eu (19)
- Dumitru Dragomir îl acuză pe Florin Prunea că ar fi "peştele" FRF. În replică, Prunea îl trimite la balamuc (13)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Mai multe familii de romi şi-au instalat corturile în curtea Spitalului Judeţean Arad ... ca să fie mai aproape de rudele internate
Astazi, ora 14:42Situaţie inedită la Spitalul Judeţean Arad. Mai multe familii de romi au amenajat ... corturi în curtea spitalului şi s-au cazat acolo, dornici să stea câteva zile. Nu în vacanţă. Oamenii au două rude internate şi vor să fie...
- Actorul Ilarion Ciobanu a încetat din viaţă
- Băsescu către românii din Italia: Vă aştept acasă în cel de-al doilea mandat
- Bolnavii de SIDA, homosexualii şi romii sunt cele mai discriminate categorii sociale din România. Cum comentaţi?
- Insula Ada Kaleh, paradisul locuit încă din Antichitate, scufundată pentru construirea Porţilor de Fier. VEZI GALERIE FOTO
- Madonna i-a dedicat Papei Benedict al XVI-lea melodia "Like a virgin"
- Un suporter a făcut infarct înainte de meciul România-Lituania. Imagini şocante!
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Ilarion Ciobanu: un om dur, dar de o sensibilitate aproape copilărească
- Londra lansează o anchetă după pierderea datelor a 5.000 de condamnaţi
- Rapid - Olubayo Adefemi a semnat un contract valabil patru ani
- Handbal - Oltchim a ocupat locul 3 la memorialul Anita Kulcsar
- Bush mai are patru luni pentru a-l prinde pe Osama ben Laden "mort sau viu"
- Actorul Ilarion Ciobanu a încetat din viaţă
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

Soare
| mai multe
| Romania | 08.09 | 09.09 |
| Timişoara | 30 °C | 28 °C |
| Arad | 29 °C | 24 °C |
| Bacău | 32 °C | 24 °C |
| Braşov | 31 °C | 25 °C |
| Cluj Napoca | 32 °C | 25 °C |
| Constanţa | 28 °C | 25 °C |
| Europa | 08.09 | |
| Atena | 36 °C | |
| Berlin | 21 °C | |
| Helsinki | 15 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 28 °C | |
| Moscova | 26 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 29 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.6059 RON |
| 1 USD | 2.5318 RON |
| 1 GBP | 4.4666 RON |
| 1 CHF | 2.2715 RON |
| 100 HUF | 1.4934 RON |
| 100 JPY | 2.3812 RON |
| 1 BGN | 1.8436 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








