PSD pregăteşte cartea neagră a primelor 500 de zile ale guvernării alianţei PNL-PD. Vicepreşedintele PSD, Dan Nica, spune că numărul miniştrilor care ar trebui să plece acasă este destul de mare şi că primii demnitari care ar trebui remaniaţi sunt Eugen Nicolăescu, Gheorghe Flutur şi Gheorghe Dobre.

Raportul PSD va fi dat publicităţii dacă Alianţa DA va încerca să ascundă problemele sociale în bilanţul pe care urmează să-l prezinte după cele 500 de zile de guvernare, a mai spus Dan Nica.