Cărtărescu: "Băsescu -autoritarism, sexism, rasism, dispreţ pentru intelectuali"
Mircea Cărtărescu scrie un nou editorial acid la adresa lui Traian Băsescu, deşi nu este fericit nici cu alternativa la Putere.
"Preşedintele a cerut societăţii civile şi intelectualilor să iasă din letargie şi să-l sprijine ca-n vremurile bune. Când într-adevăr l-au sprijinit ca pe niciun alt preşedinte dinaintea sa. Din păcate, nenumăratele sale gafe au arătat că Traian Băsescu are-n sinea lui toate reflexele românului mediu: autoritarism, sexism, rasism, dispreţ pentru intelectuali, e drept, nu în proporţii catastrofale (e o exagerare uriaşă să vezi în el un fascist sau un tiran), ci, ca să zic aşa, la nivel de stil de viaţă şi de gândire cotidiană. Nici când toate acestea au devenit evidente nu l-au părăsit toţi oamenii de cultură, pentru că încă deosebeau omul politic de omul pur şi simplu. Curând, şi omul politic şi-a epuizat credibilitatea, iar azi nu cred că vor mai răspunde mulţi intelectuali chemării sale în ajutor. În definitiv, ultimul ţap ispăşitor al puterii, Theodor Baconschi, e unul dintre puţinii intelectuali din conducerea PDL...
M-am cutremurat, ascultând discursul de alaltăieri, la curajul lui Băsescu de a ne arăta, cum arăţi un câmp plin cu oseminte, ce ne aşteaptă în viitor. Am aflat că nu ne mai putem baza pe investiţiile străine, ci doar "pe forţe proprii", ceea ce ne întoarce, economic, în evul mediu comunist. Am aflat că şansa noastră e strângerea relaţiilor cu ţările din jur şi, fireşte, cu prietenii noştri tradiţionali, China şi Africa. Scăparea, cum s-ar spune, e unde-o căuta şi nea Ceaşcă pe vremuri. Am mai aflat că nimeni nu poate să fugă de criză, dar că împreună, strâns uniţi etc. etc.
E greu să te-mpotriveşti vântului schimbării. El te mătură şi cu un discurs bun, şi cu unul rău, şi pe drept, şi pe nedrept. Dar vântul rămâne vânt, poate doar dărâma, nu şi edifica. Vom abandona anul acesta, poate, corabia beată a actualei puteri. Dar, în loc de salvarea aşteptată, mă tem că ne vom trezi pe pluta Meduzei, unde ne vom devora unii pe alţii pentru supravieţuire"
Citiţi mai mult pe EVZ.ro
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3557 RON 





Au furat 80.000 de euro ascunşi într-o oală...
Clujul in Realitate 22.02.2012 ora 20.30
"CRIN, SOMN UŞOR!": Protest inedit...
Incedii devastatoare în Botoşani
4.000 de bugetari îşi vor pierde locul de...
Ultima modă în IT: Blugii cu tastatură şi...








Feedback


Cărtărescu: "Băsescu -autoritarism, sexism, rasism, dispreţ pentru intelectuali"
Daca poporul erea" cuminte si la locul lui" logic Dl Dr Raed Arafat + SMURD ul ar fi trebuit sa se afle dupa soba la caldurica cu consecinte usor de imaginat. Oare si aceasta o fi insemnand invrajbirea opozitiei impotriva marinarului? In final vina este a politicienilor care au dat legi prin care presedintele sa nu fie demontat si acum stau si il ADMIRA +"aplauze la -20 grade...
Probabil simturile tale te insala, insa asta nu este un motiv sa nu urmaresti dorintele si aspriratiile celorlalti, pentru a afla ce gandesc si de ce gandesc asa.
Ai fost orbit de indoielnica personalitate a marinarului si ti-ai dat seama cu mult mai tarziu decat noi, cine este de fapt Basescu.
Cu siguranta nu esti un bun barometru al opiniei maselor.
La inteligenta ta ma asteptam la mai mult.
CHEVRON ( apartine lui ROCKEFELLER) va incepe EXPLOATAREA gazelor de sist in Dobrogea. Procedura induce CUTREMURE si POLUARE
EXPLOATAREA GAZELOR DE SIST: INCA UN JAF AMERICAN CARE VA DISTRUGE MEDIUL SI TERENURILE AGRICOLE PE TERITORII LARGI.
BULGARIA A INTERZIS TEHNICA FRACTIONARII HIDRAULICE, CARE INDUCE CUTREMURE, NOI NE PREGATIM SA SCADEM REDEVENTELE SI SA SUBVENTIONAM CHEVRON!!!!!
Stiti semnificatia cuvantului CRATIMA? Intrebati-l pe Cartarascu sau pe alti prieteni de ai lui de pe la ICR (Institutul Cultural Roman), ca sa vedeti de se scrie "d-aia".
Mai conteaza forma cand continutul e important ... ?