În vârstă de 67 de ani, Rodica Stănoiu este doctor în drept. Şi-a început activitatea politică în 1996, ca preşedinte al Comisiei pentru drepturile omului din Senat. Un an mai târziu a ajuns vicepreşedinte al PSD. Din 2001 până martie 2004, a fost ministru al Justiţiei în Guvernul Năstase.

Şi-a pierdut, însă, postul în urma unei restructurări guvernamentale. Apropiată a preşedintelui Iliescu, ea a devenit pentru câteva luni consilier prezidenţial. După retragerea de la Minister, în calitate de senator, Rodica Stănoiu a devenit preşedinte al Comisiei senatoriale pentru Abuzuri.

Fostul ministru a fost implicat în ultimii ani în mai multe scandaluri de presă. În timpul campaniei electorale din 2004, numele ei a apărut în Dosarul stenogramelor PSD. Mai multe ONG-uri au denunţat că într-una din stenograme, Rodica Stănoiu ar fi afirmat că aşteaptă undă verde pentru ca Traian Băsescu să fie anchetat în Dosarul Flota.

Numele fostului ministru al Justiţiei apare şi în cazul notarilor publici numiţi în funcţie fără a susţine un examen prealabil. Rodica Stănoiu a fost verificată de Parchet anul trecut, după ce s-a semnalat că ar primi nejustificat pensie de magistrat.

Rodica Stănoiu a pierdut funcţia de ministru al Justiţiei în anul 2004, în urma unei campanii de presă îndreptate împotriva sa, din cauza abuzurilor de care era acuzată în această postură. Aceste care se regăseau şi în criticile Bruxelles-ului la adresa justiţiei, prezentate de altfel în rapoartele de ţară ale UE.

România a terminat negocierile de integrare în 2004 cu clauză de salvgardare pe justiţie. Îndepărtarea sa a avut la origine solicitarea mai multor membri ai PSD, dintre care cea mai importantă, a lui Adrian Năstase, pe atunci premier şi lider al partidului. Ea a ajuns imediat consilierul prezidenţial pe probleme de securitate şi apărare al lui Ion Iliescu.

În prezent, Rodica Stănoiu este cercetată de Colegiul CNSAS în privinţa unei posibile colaborări cu Securitatea înainte de 1989. Din acest motiv, surse din PSD au vehiculat recent informaţia că ea ar putea fi înlocuită din funcţia de preşedinte al Comisiei de Abuzuri a Senatului.