Municipalitatea va pune în funcţiune, până la sfârşitul lunii noiembrie, sistemul automat de taxare a călătorilor în transportul în comun, respectiv cardul electronic unic de tarifare la metrou şi în maşinile RATB.
"Între 25 şi 30 noiembrie, vom demara prima fază a acestui proiect, adică utilizarea cardurilor unice în locul abonamentelor de metrou şi de RATB. La început, ele vor putea fi folosite pe toate magistralele de metrou şi pe liniile de RATB 312, 313 şi 381", a declarat directorul general al Regiei Autonome de Transport Bucureşti, Gheorghe Aron, cu ocazia simulării utilizării sistemului unic de taxare.
Aron a anunţat că tariful pentru noul abonament va reprezenta suma celor două abonamente, respectiv de metrou şi RATB, în funcţie de fiecare tip de abonament. Cardurile electronice vor putea fi achiziţionate, iniţial, doar din centrele de abonamente RATB din Berceni, adică ruta celor trei autobuze în care sistemul va fi implementat pentru început.
Cartela magnetică pentru toate liniile de transport va costa 60 de lei, dar poate fi alimentată separat pentru pentru mijloacele de transport RATB sau Metrorex. Pensionarii şi studenţii vor beneficia de reduceri la plata abonamentelor.
Până la sfârşitul anului, toate maşinile RATB vor fi dotate cu aparatura necesară citirii acestor carduri, care vor putea fi achiziţionate din toate centrele de abonamente RATB.
"Sperăm ca a două fază a proiectului, respectiv posibilitatea de a folosi cardul nu doar ca abonament, să fie implementată în şase luni. Până atunci, noul sistem va funcţiona în paralel cu cel vechi", a precizat primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, adăugând că, zilele următoare, se aşteaptă avizul Ministerului Finanţelor Publice pentru punerea în funcţiune a acestui sistem.
Foto NewsIn




Cardul unic de transport în comun va putea fi folosit de la sfârşitul lunii
Miercuri, 14 Mai 2008 05:15
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Pe aceeasi tema
- TRANSPORT GRATUIT
- 20 de noi trenuri de metrou pe magistrala Dristor-Republica
- Profit mare pentru RATB datorită afişelor din autobuze
- Se scumpeşte metroul
- Un sfert din parcul RATB încalcă normele europene
- Big Brother în troleibuz
Comentariile cititorilor
3. Bogdan, Londra
Duminica, 19 Noiembrie 2006 03:37
| Raspunde la comentariu
2. paras
Sambata, 18 Noiembrie 2006 23:49
1. edinfo
Sambata, 18 Noiembrie 2006 20:51
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Cristian Cioacă va fi mutat de la IPJ Braşov la IPJ Argeş
Astazi, ora 04:40Mutarea s-a făcut la cererea poliţistului, care a invocat motive personale. Reprezentanţii IPJ Argeş au declarat că aşteaptă o decizie din partea IGPR pentru a stabili în ce departament îl va...

O persoană a murit şi alte două sunt rănite după ce remorca în care se aflau s-a răsturnat
Astazi, ora 10:09Ovidiu Costea, purtător de cuvânt la ISU Alba a declarat că platforma transporta palieri pentru vie. Opt dintre oamenii care se aflau în remorcă au sărit pentru a-şi salva viaţa. Cei doi...

Un copil de doi ani a fost muşcat de faţă de un câine, iar un al copil de un an a fost intoxicat cu nitriţi
Astazi, ora 09:05Băieţelul, din localitatea Sântana din judeţul Arad, se juca în această dimineaţă în faţa casei când a fost atacat de câinele unor vecini. Mai multe oameni au intervenit şi au scos...

15 eleve din Ungaria sunt rătăcite în Munţii Cernei
Astazi, ora 09:39Elevele au urcat ieri în Munţii Cernei şi nu mai putut coborî din cauza terenului accidentat. Abia în această dimineaţă, ele au reuşit să ceară ajutorul. La această oră,...

Mii de turişti îşi petrec sfârşitul de săptămână pe litoral
Astazi, ora 06:24Litoralul va fi aglomerat în următoarele zile. Mii de turişti îşi petrec sfârşitul de săptămână la mare după ce meteorologii au spus că vremea va fi frumoasă. Cele aproape 30 de grade...

Patriarhul Daniel urmează un program de recuperare, însă îşi poate folosi piciorul stâng
Vineri, 16 Mai 2008 23:09Preafericitul Părinte continuă programul de recuperare sub supravegherea unei echipe de specialişti care vine zilnic la reşedinţa patriarhală. Patriarhul Daniel şi-a fracturat glezna...


Cele mai importante stiri
În această noapte, muzeele din toată ţara au uşile deschise - Când aţi fost ultima oară la muzeu?
Astazi, ora 09:27Pe ruta celor 12 muzee din Bucureşti incluse în circuitul Nopţii Muzeelor va funcţiona o linie specială de autobuz pentru a facilita accesul vizitatorilor. Pentru cea de-a patra ediţie a...

Cadavrul unei femei, ţinut 12 ore în salon cu pacienţii - Cum comentaţi acest caz?
Astazi, ora 07:35Miercuri, aproape de miezul nopţii, femeile le-au chemat pe asistente pentru că una dintre colegele lor de salon se simţea foarte rău şi le-au spus că ar avea nevoie de o mască de oxigen....

Cinci fraţi din Flămânzi, lăsaţi în voia sorţii de părinţi
Astazi, ora 07:53Copiii, cu vârste între 9 luni si 11, trăiau din mila vecinilor, mâncau ce apucau, erau neîngrijiţi, iar părinţii, care au patima băuturii, treceau pe acasă când îşi aminteau. Bunica...

- O fetiţă de numai şapte ani, bătută de unchiul ei cu făcăleţul
- Kylie Minogue concertează astăzi la Bucureşti
- Examenul de bacalaureat este contestat de profesori
- Curtea de Conturi: Adriean Videanu a prejudiciat bugetul Primăriei Generale
Cele mai recente stiri
O persoană a murit şi alte două sunt rănite după ce remorca în care se aflau s-a răsturnat
Astazi, ora 10:09Ovidiu Costea, purtător de cuvânt la ISU Alba a declarat că platforma transporta palieri pentru vie. Opt dintre oamenii care se aflau în remorcă au sărit pentru a-şi salva viaţa. Cei doi...

Un copil de doi ani a fost muşcat de faţă de un câine, iar un al copil de un an a fost intoxicat cu nitriţi
Astazi, ora 09:05Băieţelul, din localitatea Sântana din judeţul Arad, se juca în această dimineaţă în faţa casei când a fost atacat de câinele unor vecini. Mai multe oameni au intervenit şi au scos...

15 eleve din Ungaria sunt rătăcite în Munţii Cernei
Astazi, ora 09:39Elevele au urcat ieri în Munţii Cernei şi nu mai putut coborî din cauza terenului accidentat. Abia în această dimineaţă, ele au reuşit să ceară ajutorul. La această oră,...

- Examenul de bacalaureat este contestat de profesori
- Comunitatea chineză din România adună fonduri pentru sinistraţi
- Cinci fraţi din Flămânzi, lăsaţi în voia sorţii de părinţi
- O fetiţă de numai şapte ani, bătută de unchiul ei cu făcăleţul
Cele mai CITITE
- Primele semafoare "inteligente" din Capitală funcţionează, de joi, pe ruta Piaţa Victoriei - Piaţa Universităţii. Aţi observat vreo schimbare în bine? (8838)
- EMO, moda sinucigaşă - Cum comentaţi noul pericol din rândul tinerilor? (7254)
- Caz şocant la Sibiu: O fetiţă a fost violată şi aruncată în râu (3990)
- Vine căldura. Weekend cu temperaturi de vară (3321)
- Accident pe DN1: Un bărbat a murit după ce o contragreutate de macara a strivit o maşină (2912)

Cele mai VOTATE
- O tânără de 19 ani din Gorj este acuzată de pruncucidere (3,92/5)
- 200 de capre şi 20 de oi au pichetat sediul Primăriei Jidvei, Judeţul Alba (3,76/5)
- 4% din persoanele cu handicap au un loc de muncă (3,72/5)
- Peste o mie de credincioşi s-au închinat la Brâul Maicii Domnului, la Mangalia (3,72/5)
- Accident pe DN1: Un bărbat a murit după ce o contragreutate de macara a strivit o maşină (3,64/5)

Cele mai COMENTATE
- EMO, moda sinucigaşă - Cum comentaţi noul pericol din rândul tinerilor? (122)
- Poliţişti surprinşi în ofsaid de telespectatorii Realitatea TV - Cum comentaţi ipostazele în care apar oamenii legii? (54)
- Primele semafoare "inteligente" din Capitală funcţionează, de joi, pe ruta Piaţa Victoriei - Piaţa Universităţii. Aţi observat vreo schimbare în bine? (50)
- Caz şocant la Sibiu: O fetiţă a fost violată şi aruncată în râu (36)
- Bâtrânii, victimele funcţionarilor publici corupţi - Cum comentaţi noua escrocherie imobiliară? (35)

Trimite-ne mesaje
![]() |
Expediţie pe Makalu |
![]() |
Ce parere ai despre Realitatea.net? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
LOCALIADA - esti multumit de orasul in care locuiesti? |
Sondaj
Crema industriei online vine la RoNewMedia
Conferinta si Expozitia RoNewMedia, cel mai important eveniment dedicat Internetului organizat pana acum in Romania, a intrat pe ultima suta de metri.Puteti afla ultimele stiri legate de acest eveniment, precum si cum puteti participa de pe site-ul www.ronewmedia.ro
Bucureşti 28 °C
Variabil
| mai multe
| Romania | 17.05 | 18.05 |
| Timişoara | 27 °C | |
| Arad | 28 °C | 26 °C |
| Bacău | 26 °C | 28 °C |
| Braşov | 22 °C | 27 °C |
| Cluj Napoca | 22 °C | 28 °C |
| Constanţa | 22 °C | 30 °C |
| Europa | 17.05 | |
| Atena | 28 °C | |
| Berlin | 21 °C | |
| Helsinki | 12 °C | |
| Londra | 13 °C | |
| Madrid | 18 °C | |
| Moscova | 18 °C | |
| Oslo | 6 °C | |
| Paris | 18 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
Vineri, 16 Mai 2008 10:15
Paritate: 1 EUR = 1,5487 USD
| 1 EUR | 3,6573 RON |
| 1 USD | 2,3615 RON |
| 1 GBP | 4,603 RON |
| 1 CHF | 2,2415 RON |
| 100 HUF | 1,4706 RON |
| 100 JPY | 2,2571 RON |
| 1 BGN | 1,8699 RON |
Arhiva articole
| mai 2008 | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|
| Du | Lu | Ma | Mi | Jo | Vi | Sb |
| 1 | 2 | 3 | ||||
| 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
| 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
| 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
| 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |

Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









