De anul viitor, românii care călătoresc în statele Uniunii Europene nu vor mai fi obligaţi să aibă asigurare medicală, dar în locul acesteia vor avea nevoie de Cardul European de Asigurat, emis la cerere şi contra cost, de casele de asigurări de sănătate.

Cardul le dă posibilitatea românilor să beneficieze de îngrijiri medicale în sistemul public de sănătate din ţara unde se află. Cardul nu va acoperi, însă, şi tratamentul afecţiunilor preexistente călătoriei respective, ci numai cel pentru problemele de sănătate care apar în timpul sejurului.

Cardul european va avea o valabilitate de şase luni şi va putea fi eliberat începând cu 1 ianuarie 2007. Încă nu s-a stabilit cât va costa acest card.