De acum două nopţi, localitatea Boloteşti, din judeţul Vrancea, este în carantină de gradul unu. Autorităţile au decis izolarea localităţii, după ce testele rapide au confiramt prezenţa virusului H5 în mai multe gospodării din localitate.

Medicii veterinari au început sacrificarea tuturor păsărilor din focar. La Boloteşti primul focar de gripă aviară a fost confirmat în urmă cu patru zile la o microfermă din localitate unde au fost găsite moarte 20 păsări.

Drumul Naţional 2D, Focşani - Târgu Secuiesc, care trece prin localitatea Boloteşti este închis, iar circulaţia se desfăşoară pe o rută ocolitoare.