Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Căpitanul unei nave ruseşti a fost amendat pentru poluarea cu motorină a bazinului portuar Constanţa

Comandantul unei nave ruseşti a fost amendat de autorităţile portuare constănţene, după ce o defecţiune produsă la bordul vasului a poluat cu motorină bazinul portuar.

Foto: News In
Foto: News In

Şeful Căpităniei Zonale Constanţa, Alexandru Mezei a precizat că poluarea s-a produs marţi seara, în dana 72 a Portului Constanţa, unde se afla acostată motonava "Nefterudovoz-29M", sub pavilion rusesc.

Nava se afla la operaţiuni de încărcare cu motorină şi, la un moment dat, în interiorul barajului antipoluare fixat în jurul navei s-a observat o irizaţie multicoloră care emana un miros de combustibil. În urma cercetărilor, inspectorii portuari au stabilit că zece litri de motorină s-au scurs în mare după ce o valvă de la o garnitură a cedat, iar combustibilul a provocat o irizaţie între cheu şi navă, pe o lungime de circa 20 de metri.

Autorităţile portuare au luat măsura opririi operaţiunilor de încărcare a navei, iar timp de o oră echipele de la Oil Terminal au intervenit cu absorbanţi pentru înlăturarea poluării şi au reuşit curăţarea completă a zonei.

Căpitanul şef Alexandru Mezei spune că s-a luat măsura sancţionării comandantului navei ruseşti cu 8.000 de lei pentru producerea poluării.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro