Astfel, 140 de stejari, 100 de catalpa, 40 de mesteceni, 40 de tei, 100 de arbuşti thuya şi alte plante ornamentale vor anima de azi înainte Parcul Politehnici.
La operaţiunea de plantare au participat rectorul Universităţii Politehnica, Ecaterina Andronescu, şi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.
"Este de fapt un bun naţional şi spun lucrul acesta cu toată puterea mea de convingere pe care o am. Politehnica se află în cel de-al 194-lea an al existenţei sale, iar parcul acesta de aici este plin de oamenii din cartierele învecinate", a declarat Ecaterina Andronescu.
De asemenea, alţi 300 de puieţi din speciile frasin, stejar, salcâm japonez, arţar, nuc şi măr decorativ au fost plantaţi de voluntarii campaniei "Capitala creşte verde" în parcul istoric brâncovenesc.
Capitala creşte verde: Sute de arbori au fost plantaţi în parcurile bucureştene
PUBLICAT
Sâmbătă, 12 Noiembrie 2011 14:59
ACTUALIZAT
Sâmbătă, 12 Noiembrie 2011 16:00
SURSA
REALITATEA TV
Peste 500 de studenţi au plantat astăzi arbori în Parcul Politehnici, împreună cu Mihai Tatulici şi echipa sa, în cadrul programului „Capitala Creşte Verde” iniţiat de Primăria Capitalei şi asociaţia “România prinde rădăcini”.
Peste 500 de studenţi au acceptat provocarea campaniei / FOTO: REALITATEA TV








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M