2,7% dintre românii cu vârste de 15-64 de ani au consumat droguri ilegale. Prin extrapolare, 500.000 de persoane au consumat cel puţin o dată droguri, se arată într-o cercetare naţională estimativă a societăţii civile privind prevalenţa consumului de droguri 2009-2010, din raportul pe 2010 al Centrului Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO).
Drogurile consumate între 2009 şi 2010 fac parte din categoriile marijuana, ecstasy, inhalante, cocaină, crack, amfetamine, halucinogene, heroină sau opiacee.
Dacă se iau în considerare şi medicamentele (tranchilizante, sedative, antidepresive) procentul consumatorilor ajunge la 9,6% (aproximativ 1.500.000 de persoane).
Dintre drogurile ilegale, cel mai consumat este cannabisul, într-un procent de 1,5%, urmat de ecstasy – 0,4%, heroină – 0,1%, halucinogene – 1,1%, cocaină (în ambele forme – bază sau crack) – 0,1%.
Drogul încercat de populaţia de toate vârstele este cannabisul, celelalte droguri fiind încercate cu precădere de populaţia tânără, de 15-34 ani. Cea mai mică vârstă declarată de un respondent pentru debutul în consumul de cannabis a fost de 11 ani, 76,6% dintre consumatorii de cannabis menţionând o vârstă de debut până în 24 ani. În cazul ecstasy, cea mai mică vârstă de debut declarată a fost 14 ani, cea mai mare vârstă de debut fiind 30 ani.
Bărbaţii, spre deosebire de femei, au încercat, cel puţin o dată în viaţă, toate tipurile de droguri ilegale.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M