Specialiştii recomandă un consum de 2 litri de apă zi. În zilele de vară această cantitate se poate dubla. Astfel, într-o lună toridă, în România se consumă în medie 120 de milioane de litri de apă plată. "Cu răcoritoare, cu apă, cheltuim cam cu 300-400 de lei mai mult faţă de o lună obişnuită", a spus un cumpărător.
De pe lista de cumpărături nu lipsesc nici fructele şi legumele, în medie cam 2,3 kilograme pe săptămână. Peste 80% din producţia de îngheţată se consumă vara.
O investiţie necesară pe caniculă sunt aparatele de aer condiţionat. Comercianţii au vândut şi de 5 ori mai multe aparate. "Într-o zi caniculară vindem peste 50, 60 de aparate de aer condiţionat pe zi", a declarat Sandu Bleagu, reprezentant magazin.
În concluzie, canicula ne poate scoate din buzunare, în medie, chiar şi cu 200 de lei mai mult decât o lună cu temperaturi obişnuite.
Canicula a scos mai mulţi bani din buzunarele românilor
PUBLICAT
Miercuri, 4 August 2010 06:20
ACTUALIZAT
Sâmbătă, 7 August 2010 18:14
SURSA
REALITATEA TV
AUTOR
Alexandra Ţenea
Canicula ne-a ars şi la buzunare. Asta pentru că, într-o zi toridă, un român a cheltuit de două sau chiar de trei ori mai mulţi bani pentru apă minerală sau îngheţată.
80% din producţia de îngheţată se consumă vara / FOTO: Grup RC








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M