Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Candidaţii Partidului Republican la cursa pentru preşedinţie s-au confruntat în direct

Candidaţii Partidului Republican la nominalizarea pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor au participat la o primă confruntare televizată. Aceasta a avut loc la numai două zile după ce şi candidaţii democraţi s-au înfruntat pe micul ecran. Republicanii s-au întrecut în declaraţii şi atacuri la adresa rivalilor democraţi, cât şi a actualului preşedinte George W. Bush.

Cei zece candidaţi pentru alegerile republicane din noiembrie au avut un singur punct de vedere comun: Iranul este o ameninţare pentru stabilitatea mondială şi nu trebuie lăsat să-şi dezvolte programul nuclear. Aproape toţi susţin, mai mult sau mai puţin voalat, posibilitatea unor intervenţii militare împotriva statului islamic, dar şi deschiderea unor canale de negociere cu Teheranul.

Cele două teme centrale ale dezbaterii au fost însă războiul din Irak şi politicile în privinţa imigranţilor. În cele două chestiuni, prezidenţiabilii republicani nu au ezitat să-l critice pe preşedintele Bush şi să se atace reciproc pe tema viitorului prezenţei americane în Irak.

Cel mai şifonat a ieşit din dezbatere senatorul John McCain, singurul apărător al continuării războiului din Irak. Favoritul cursei pare să rămână fostul primar al oraşului New York, Rudolph Giuliani, creditat în sondaje cu 34% din voturile electoratului republican, urmat de senatorul McCain, cu 20%. Fostul senator şi actor Fred Thomson - marele absent al dezbaterii - are şansa a treia, cu 13% intenţii de vot. În afara acestora, ceilalţi opt candidaţi reprezintă o masă eterogenă de partizani ai diverselor idei republicane.

Toţi cei 11 candidaţi republicani la cursa pentru alegerile prezidenţiale sunt de sex masculin şi de rasă caucaziană, spre deosebire de democraţi, unde favoriţii aceleiaşi curse interne sunt o femeie - Hillary Clinton - şi un afroamerican, Barack Obama.
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro