Candidaţii la alegerile parlamentare au specializări dintre cele mai diverse
Un cosmonaut, un pugilist, un folkist, o vedetă de telenovele, un doctor în canibalism, un cântăreţ de muzică populară sau un om de fotbal, toţi au în comun aspiraţia la o carieră de parlamentar. Alegerile uninominale de la toamnă atrag candidaţi cu specializări exotice, iar spre deosebire de alte legislaturi, de această dată gama se diversifică.
Dacă până acum am avut în Parlament doar oameni de fotbal, actori şi cântăreţi, votul uninominal ne-ar putea aduce aleşi cu specializări extrem de diverse. Astfel, singurul român care a zburat vreodată în spaţiu, Dumitru Prunariu, revendică un fotoliu de senator din partea PSD. El va candida într-un colegiu din sectorul unu al Capitalei, social-democraţii mizând pe faptul că acolo locuiesc foarte mulţi dintre colegii săi aeronauţi.
Şi dacă Prunariu lasă cască de cosmonaut pentru fotoliul de parlamentar, Mihai Leu vrea şi el să treacă din ringul de box direct în arena dezbaterii parlamentare. Fostul campion mondial ar putea fi şi el unul dintre candidaţii Alianţei PSD-PC la alegerile din această toamnă. Lista candidaţilor PSD nu se opreşte însă aici. Victor Socaciu este şi el dispus să schimbe microfonul de pe scenă cu cel de la tribuna Parlamentului.
Nu este singurul din branşă însă care după o viaţă de făcut muzică acum vrea să facă legi. Nicolae Furdui Iancu a fost şi el convins de liberali să coboare din ţara moţilor direct în Palatul Parlamentului. Tot din sfera show-bizz-ului vine şi candidatul cu burta goală şi sufletul plin al tribunului, Oana Zăvoranu.
Şi pentru a fi siguri că România îşi va rezolva toate problemele cu mâncătorii de oameni, avem şi un candidat doctor în canibalism, în persoana consilierului prezidenţial Cătălin Avramescu. Iar pentru că sportul nu trebuie să rămână pe margine, celebra gimnastă Nadia Comăneci şi fostul Tenismen Ilie Năstase poartă şi ei tratative cu PSD pentru a-i reprezenta în Parlament pe românii din diaspora.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 





2300betaOP7 babuta care se umbla pe...
Legătura dintre Regele Mihai şi Pinţul Paul
Buzoieni izolaţi de două săptămâni
Ministrul Berca despre inundaţii
Clujul in Realitate 13.02.2012
O bătrâna a murit după ce a căzut...








Feedback

