Conducerea Universităţii de Vest din Timişoara intenţionează să construiească un campus universitar modern, dotat la standarde europene. Realizarea acestui proiect poate depăşi 40 de milioane de euro. Construcţia este necesară pentru că spaţiile de cazare şi de studiu pentru cei 22 de mii de studenţi înscrişi sunt insuficiente.

Terenul pe care va fi amplasat campusul se află în zona centrală a oraşului şi măsoară peste 7 hectare. Consiliul Local al oraşului a aprobat planul urbanistic care include şi această construcţie.

"Avem foarte mulţi studenţi şi lipsă mare de spaţii de învăţământ, în primul rând. Avem investitori atât interni, cât şi externi care sunt dispuşi să investească în acest mare proiect numit Universitatea de Vest", a declarat Ioan Mihai, rector al Universităţii de Vest Timişoara.

Pe lângă campusul propriu-zis, autorităţile intenţioneză să construiască un teatru în aer liber, biblioteci, un club al profesorilor, spaţii socio-culturale şi chiar magazine, locuri de agrement şi spaţii de parcare.