Foto: Realitatea TV

Cu un scuter nu se poate circula în orice condiţii. Din păcate, nici măcar cei care le conduc şi care au participant la caravana prin care au cerut să fie respectaţi nu ştiau acest lucru.

"Cei care circulă cu mopede neînmatriculate riscă dosar penal, ceea ce zic că nu se merită", a declarat Marian Godină, agent Poliţia Rutieră Braşov.

Conducătorii auto spun că scuterele le fac viaţa grea în trafic.

"Ei sunt micuţi. Acum îi vezi în oglindă, acum nu-i mai vezi în oglindă. Şi pentru noi, cei cu maşinile mari e greu să fii cu ochii pe ei", a afirmat un şofer.

Organizatorii caravanei susţin că în România, scuteriştii pot obţine adeverinţă de conducere mult prea uşor.

"Sunt şcoli de şoferi pe care nu-i interesează şi dau la liber aceste cursuri", a spus Dragoş Ivănesc, organizator caravană.

Caravana Campaniei Viaţa pe Scuter care a început în Braşov îşi va continua drumul prin marile oraşe ale ţării în următoarele şapte luni.