O boală despre care s-a tăcut prea mult pentru că a purtat stigmatul social, SIDA este astăzi tratabilă (fără a fi încă vindecabilă). Persoanele cu HIV/SIDA pot trăi vieţi normale, dacă au tratamentul adecvat.
În prezent există medicamente care stopează evoluţia infecţiei, iar statele lumii, inclusiv România, garantează accesul universal la tratament.
La ora actuală, tratamentul se întrerupe în tot mai multe spitale. Multe dintre persoanele infectate cu HIV, care trăiesc graţie acestui tratament, nu mai au acces la medicamentele necesare supravieţuirii.
ARAS – Asociaţia Româna Anti SIDA sprijină campania "Tribute to Remember: Freddie Mercury", spectacol ce va avea loc în data de 22 septembrie, ora 19.00, la Jukebox Venue. Fondurile colectate la acest eveniment caritabil vor fi utilizate pentru achiziţionarea de medicamente antiretrovirale, necesare asigurării temporare a acelor medicamente care nu pot fi distribuite de către spitale.
"Tribute to Remember Freddie Mercury" este o iniţiativă privată care ajută la strângerea de fonduri pentru persoanele infectate cu HIV. Le mulţumim organizatorilor, artiştilor participanţi, dar şi publicului cumpărător de bilete. E posibil ca acest demers să salveze o viaţă de om.
Iniţiativa vine într-un moment în care persoanele cu HIV/SIDA au mai mare nevoie ca oricând de suport şi încurajări.
În prezent în România trăiesc peste 10.000 de persoane infectate cu HIV, dintre care 7.000 primeau gratuit tratament antiretroviral. Începând de anul trecut, acestor persoane li s-au schimbat şi redus schemele de tratament sau chiar le-a fost întrerupt tratamentul. Săptămânal, la serviciul SIDA Helpline al ARAS (0 800 800 033) sună cel puţin 5 persoane care se tem că întreruperea sau schimbarea tratamentului le pune viaţa în pericol.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M