A început oficial campania electorală şi opţiunile pro şi contra lui Traian Băsescu s-au făcut deja cunoscute. A fost a treia zi de campanie, iar confruntarea politică s-a dovedit extrem de încinsă.
Miting anti-Băsescu la Craiova: "Pe 19 mai să spunem: fuse şi se duse!"
VIDEO 1
VIDEO 2
PSD a organizat vineri, la Craiova, primul miting pentru demiterea lui Traian Băsescu. La manifestaţie a fost prezent şi preşedintele social-democraţilor, Mircea Geoană.
Aproximativ 3.000 de oameni s-au strâns la Casa de Cultură. Oamenii au purtat cu ei pancarte cu sloganuri anti-Băsescu şi au scandat lozinci împotriva preşedintelui suspendat.
"Azi la Craiova, mâine la Cotroceni!" este scandarea pe care a lansat-o Mircea Geoană în mijlocul manifestanţilor, care scandau: "Geoană preşedinte!". Mircea Geoană a promis că se va ocupa de lucrurile cu adevărat importante pentru România: nivelul de trai şi educaţia.
Cezar Preda: Mesajul lui Geoană este incoerent
VIDEO
Cezar Preda a criticat campania pesedistă, care este prea violentă şi care atacă direct persoana preşedintelui. Vicepereşedintele PD consideră că o asemenea campanie nu este demnă de societatea secolului XXI.
"PSD-ul reinventează subiecte vechi, de campanie electorală clasică. Ar trebui să înţeleagă însă că nu suntem într-o luptă directă între noi şi ei", a declarat Cezar Preda.
Democraţii nu mai vor să colaboreze cu UDMR
UDMR a rupt orice posibilitate de colaborare cu PD. Declaraţia aparţine vicepreşedintelui democrat, Ioan Oltean care consideră că prin atitdudinea anti-Băsescu, reprezentanţii Uniunii Maghiare din România pun interesele materiale mai presus decât cele ale comunităţii pe care o reprezintă.
"Se pare că Marko Bela şi Verestoy au alte interese decât ale populaţiei maghiare. Recunosc că aşteptam mai mult echilibru şi mai multă înţelepciune din partea liderilor UDMR", a declarat Ioan Oltean, vicepreşedinte PD.
De cealaltă parte, liderii UDMR spun că electoratul său va vota aşa cum îi dictează consţiinţa.
"Susţinătorii UDMR reprezintă cam 90% din populaţia maghiară şi care dau direcţia în care votăm noi şi nu invers. Eu cred că nu se identifică cu declaraţile politice şi politicianiste ale unui lider", a spus Atilla Verestoy, senator UDMR.
PLD face campanie pentru Băsescu alături de PD
Liberal-democraţii şi-au definitivat şi ei strategia de campanie pentru referendum. PLD îl va susţine pe Traian Băsescu şi, alături de PD, va duce o campanie activă şi va organiza mitinguri în principalele oraşe ale ţării.
Şef de campanie al liberal-democraţilor a fost desemnat preşedintele executiv al partidului, Gheorghe Flutur. El a declarat că PLD va avea sediu de campanie comun cu PD, cu care va colabora şi la nivel de filiale.
Băsescu îşi pregăteşte vistieria pentru campanie
Traian Băsescu s-a lăsat aşteptat, vineri, la sediul de campanie. Preşedintele suspendat a ajuns la imobilul din strada Vasile Lascăr abia la amiază. Motivul întârzierii l-a explicat chiar el: toată dimineaţa a încercat să îşi deschidă un cont bancar pentru campania pentru referendum.
Simpatizanţi ai lui Traian Băsescu sau doar curioşi s-au perindat încă de dimineaţă prin faţa sediului de campanie al lui Traian Băsescu.
Campania pentru referendum: ziua a treia
PUBLICAT
Vineri, 27 Aprilie 2007 14:50
ACTUALIZAT
Vineri, 27 Aprilie 2007 14:50
SURSA
REALITATEA.NET
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din ACTUAL








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M