Salariaţi fără salarii, facturi neplătite şi bătrâni care primesc mâncare numai din sponsorizări. Este realitatea cu care se confruntă, de două luni de zile, un cămin de bătrâni din Timişoara, care la începutul anului trebuia să treacă, potrivit Legii Finanţelor, din subordinea primăriei, la Consiliul Judeţean. Deşi transferul nu s-a realizat încă, primăria a oprit finanţarea. Autorităţile locale spun că legile actuale care se bat cap în cap au dus la această situaţie.

De două luni, cei 35 de angajaţi ai căminului de bătrâni din Timişoara nu au mai primit niciun ban. Cât despre restanţele pe care azilul le are la utilităţi, acestea se ridică la 120.000 de lei noi.

Cu toate lipsurile, bătrânii spun că angajaţii căminului fac tot posibilul ca ei să fie îngrijiţi.

În acest moment, căminul nu aparţine nici primăriei, nici Consiliului Judeţean. Autorităţile judeţene susţin că azilul nu a fost preluat pentru că legea dată de Ministerul Finaţelor contrazice prevederile Ministerului Muncii.

Fără să explice de ce au abandonat căminul înainte ca situaţia să fie clarificată, reprezentanţii primăriei au hotărât abia marţi să scoată banii, doar pentru salariile angajaţilor.