Camera a decis ca deputaţii care locuiesc în Capitală să nu mai primească bani de chirii
Realitatea TV
Totuşi, Biroul Permanent a făcut şi o recomandare: aleşii care au case în Bucureşti, dar nu locuiesc în ele vor primi în continuare bani de chirie de la stat.
Astfel, modificarea statutului parlamentarilor este nesemnificativă pentru că problema rămâne practic neschimbată: şi în prezent, cei care deţin proprietăţi în Capitală, primesc bani de la stat pentru plata chiriei.
Până luni deputaţii din trei comisii trebuie să modifice statutul parlamentarilor astfel încât situaţiile în care un ales poate lua bani de la stat pentru chirie să fie explicate foarte clar. Deputaţii trebuie să stabilească şi sancţiunile pentru cei care iau banii nejustificat. Unii dintre aleşi recunosc că deţin proprietăţi în Bucureşti şi primesc bani de la stat pentru chirie, însă spun că sumele li se cuvin.
"După divorţ, rămânând casa soţiei am beneficiat de banii de chirie. Stau în chirie şi acum", explică Ovidiu Brânzan, de exemplu.
"Eu nu am o casă şi un apartament. După cum ştiţi scrie şi în declaraţia de avere, apartamentul e al tatălui meu", se justifică Bogdan Pascu.
De principiu, conducerea Camerei Deputaţilor vrea modificarea regulamentului, astfel încât aleşii care au o casă în Capitală, în care locuiesc, să nu mai primească 2500 de lei lunar de la stat, şi să înapoieze banii primiţi pe nedrept.
La sfârşitul lunii noiembrie, jurnaliştii de la Academia Caţavencu au descoperit că 26 de parlamentari primesc câte 2500 de lei lunar pentru chirie, deşi deţin locuinţe în capitală. Parchetul General a început să îi verifice pe cei aflaţi în această situaţie.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3467 RON 





Clujul in Realitate 14.02.2012
Ungureanu schimbă programul bugetarilor
Povestea INCREDIBILĂ a oamenilor rupţi de...
2300betaOP7 babuta care se umbla pe...
Legătura dintre Regele Mihai şi Pinţul Paul
Buzoieni izolaţi de două săptămâni








Feedback

