În Ploieşti, asfaltările au fost făcute pe ninsoare, pe ploaie, dar şi pe vreme bună. Analizele de laborator vor scoate la iveală dacă lucrările sunt de mântuială sau nu.
Prima probă a fost luată de la ieşirea din Ploieşti spre Târgovişte. Eşantionul va fi analizat la Universitatea de Construcţii din Bucureşti. În total vor fi luate 80 de probe, de pe 40 de străzi din oraş.
"În momentul în care vom constata că compoziţia nu este cea corectă. Vom lua măsurile respective, adică îl vom pune să refacă strada dacă va fi cazul, dacă nu, va răspunde de construcţia respectivă", a declarat viceprimarul Cristian Dumitru.
Probele sunt luate numai de pe străzile care sunt încă în garanţie.
"Beneficiarul lucrării are dreptul să facă tot ceea ce consideră necesar pentru a constata starea drumurilor, starea lucrărilor, dacă lucrările sunt deteriorate sau nu", a declarat Marian Ţărândă, reprezentantul firmei de construcţii.
Pentru această verificare, primăria cheltuieşte din bugetul local 14.000 de euro, fără TVA.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M