Foto: Realitatea TV

Premierul Călin Popescu Tăriceanu continuă seria inspecţiilor pe şantiere. Joi a mers să vadă stadiul lucrărilor la autostrada Transilvania, care a început să prindă formă după patru ani de tergiversări.

Premierul s-a declarat mulţumit de lucrările realizate la primii şase kilometri de autostradă construiţi de americani pe tronsonul 2B, între localităţile Turda şi Luna.

''Lucrările merg într-un ritm bun, însă cred că este nevoie ca ministerul Transporturilor să se implice mai mult pentru a rezolva problemele care apar in acest gen de lucrari'', a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Primul-ministru a afirmat că va discuta cu ministrul Transporturilor pentru găsirea unor soluţii, astfel încât tronsonul 2B Câmpia Turzii-Gilau să fie dat în funcţiune până la sfârşitul acestui an.

Tot până la sfârşitul acestui an, americanii de la Bechtel ar trebui să finalizeze încă 19 kilometri. Compania se plânge însă că Guvernul nu a achitat integral nota de plată pentru aceşti kilometri.

''E vorba despre lunile aprilie, mai, iunie pentru care sperăm să primim cât mai curând pentru că Guvernul a aprobat 67 de milioane...o rectificare de buget, dar banii aceştia nu sunt disponibili'', susţin Bogdan Sgârcitu, director comunicare Bechtel.

Pe de altă parte, reprezentanţii CNADNR susţin că nu aveau cum să vireze toţi banii în contul companiei întrucât nu au fost parcurse toate etapele necesare certificării lucrărilor.

''Lucrările au fost decontate, cred că la nivelul lunii mai, bani există în contul ministerului şi al companiei, sigur că decontarea lucrărilor se face după anumite proceduri'', a precizat premierul Tăriceanu.

Din cauza acestor probleme, constructorul spune că există riscul ca în acest an să nu se construiască cei 25 de kilometri.

Contractul pentru construirea Autostrăzii Transilvania a fost semnat în decembrie 2003 dar lucrările au fost reluate abia în vara lui 2006.