Foto: NewsIn

"Cred că scorul ar fi fost şi mai bun dacă nivelul de participare al oamenilor la vot ar fi fost mai ridicat. În mai multe zone din ţară, nivelul slab de participare a penalizat PNL-ul", a subliniat premierul.

Tăriceanu a declarat că partidul său a reuşit un scor foarte bun, "sigur putea să fie, fără îndoială, şi mai bun", a completat prim-ministrul."Am demonstrat, prin rezultatele pe care le avem, că vrem să guvernăm în continuare în România cu aceeaşi responsabilitate de care am dat dovadă până acum", a mai spus Tăriceanu.

În opinia premierului, Ludovic Orban în campania pentru Bucureşti, "a fost de departe singurul candidat cu un adevărat program, care pe lângă consistenţa lui a demonstrat şi competenţa candidatului (...) sunt dezamăgit de rezultatul pe care îl avem pe Bucureşti, slaba prezenţă la vot e un factor suplimentar care se adaugă la rezultatul final pe care l-am avut".

Tăriceanu a mai declarat că în sectorul 1 din Capitală "unde am avut un primar capabil, pe Andrei Chiliman, rezultatul e foarte bun, sunt convins că el va câştiga în turul doi". "Dacă Chiliman nu ar fi fost primar în sectorul 1, în parcul Bordei am fi asistat la construirea de noi blocuri. Trebuie să dăm Bucureştiului o administraţie dedicată locuitorilor, şi nu grupurilor de interese", a precizat Călin Popescu Tăriceanu.

"PD-L se dezumflă lună de lună. Prin rezultatul obţinut se demonstrează că strategia de distrugere a PNL a eşuat (...) iar PSD, faţă de anul 2004, pierde definitv puterea la nivelul administraţiei locale. PSD a avut un scor inerţial, şi se încadrează pe o tendinţă descendentă", a menţionat premierul.