Poate că era nevoie ca un ziar occidental să noteze aceste lucruri pentru ca societatea românească să-şi pună întrebări şi să ceară socoteală. Topirea Securităţii în SRI şi în celelalte servicii de informaţii (după bizarele incidente din 15 martie 1990 şi de după) şi neaplicarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara au fost premisele pentru intrarea securiştilor în prim-planul vieţii politice şi economice din România postdecembristă.
Puterea nou-instalată în decembrie 1989 a fost o continuare a celei de dinainte, cu conservarea privilegiilor celor mai mulţi securişti şi activişti de partid. Aceasta a fost prin cipala frână a dezvoltării României capitaliste democratice. Acestea sunt lucruri trăite. Acestea sunt răspunsurile la întrebările pe care ni le mai punem, cu candoare, acestea sunt explicaţiile pe care, poate, uneori, nu avem curajul să le rostim.
Puterea din România anului 2010 e, probabil, la fel de dependentă de ceea ce a rezultat din fostele structuri ale Securităţii ca puterea din 1992. Am trei întrebări retorice:
1. De ce credeţi că printre puţinele, foarte puţinele instituţii care au primit bani mai mulţi de la bugetul de stat, în acest an, se află tocmai SRI şi SIE (alături de Administraţia Prezidenţială)?
2. De ce oare, din tot tam-tamul cu care s-a vorbit despre legea salarizării unice, a trebuit să se facă excepţii tocmai în cazul serviciilor secrete, al Ministerului de Interne, al angajaţilor din Justiţie?
3. De ce oare, după toată tevatura cu recalcularea pensiilor, angajaţii serviciilor secrete vor rămâne cu casele speciale de pensii, marea recalculare fiind doar pentru „prostime”?
Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M