Călin Hera: Marile secrete ale unei politici mici

Care ar fi revelaţia dindărătul amănuntului că la originea carierei lui de afaceri (premergătoare celei politice) stă faptul că a vândut, la propriu, gogoşi? Chiar dacă ar fi un detaliu încă necunoscut marelui public, ce altă ucenicie ar fi mai nimerită pentru un politician decât aceea de a vinde gogoşi?

Discuţia despre marile secrete din viaţa politică românească rămâne la nivel de întrebări retorice. Nu ştiu cât de şantajat a fost Cristian Diaconescu în ziua congresului PSD, nu vreau să comentez documentele domnişo a rei Floriana Jucan; nu le-am văzut. Un lucru e cert: fostul ministru de externe a fost la un pas de politica mare (ce-o mai fi însemnând acest lucru în România?). Şi ceva s-a întâmplat.

Poate chiar a fost şantajat. Poate că omul doar s-a simţit trădat de aceia care îi promiseseră că-l vor sprijini, dar l-au părăsit tocmai atunci când avea nevoie de sprijin, în favoarea mai vigurosului Victor Ponta. Poate şi-a dat seama că va aduna mai puţine voturi decât câţi ani are. Nu ştiu. Ştiu însă că a fost autorul unui gest spectaculos pe care nu l-a explicat convingător, deşi a avut tribuna congresului la dispoziţie şi s-a plimbat apoi de la o televiziune la alta.

N-a dat explicaţii, n-a răspuns la întrebări, n-a dat dovadă de bărbăţie, deşi toate acestea ar trebui să facă parte din fişa de post a oricărui politician care se visează om de stat. Lăsând loc ambiguităţii, într-un asemenea moment, Diaconescu a trădat o lipsă de anvergură care, în mod normal, ar trebui să-i frâneze orice ambiţii politice ulterioare. Dar suntem în România, ţara lui „dragăstolo”.

În anul 2004 am fost unul dintre naivii care, crezând în Alianţa D.A., s-au bucurat la schimbarea locomotivei Alianţei şi s-au întristat aflând că Theodor Stolojan are o presupusă gravă problemă de sănătate. Nu-l mai văzusem plângând pe Traian Băsescu până atunci şi le atrag atenţia tuturor deştepţilor de azi că mulţi dintre ei au înghiţit, la fel ca mine, găluşca. Şi, probabil, au aşteptat, până după alegeri, un gest normal, de bun-simţ: explicaţii din partea celor doi actori. Explicaţii care n-au venit niciodată.

Mai mult, Traian Băsescu a cunoscut cote de popularitate impresionante şi se află la al doilea mandat. Cazul lui Theodor Stolojan e încă şi mai interesant: nu doar că a tăcut înţelept în privinţa episodului „dragăstolo”, dar a şi recidivat, patru ani mai târziu, atunci când a renunţat, în ultima clipă şi fără explicaţii, la poziţia de premier (făcând astfel posibile multele mandate Boc). Nici atunci nu a avut bărbăţia să declare, răspicat, ce l-a determinat să facă un asemenea gest spectaculos. Urmarea?

A ajuns să deschidă lista de europarlamentari PDL şi, de o vreme, vorbeşte înţelept despre reformarea clasei politice, inclusiv a propriului partid. Lista „misterelor” postdecembriste e lungă. A început cu un mister veritabil: teroriştii lui Ion Iliescu & Co. şi cu răspunsul dezarmant „Nici americanii nu ştiu cine l-a ucis pe Kennedy”.

Citeşte mai mult în Evenimentul Zilei.