Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Părinţii care pleacă în străinătate ar putea fi obligaţi să încredinţeze minorul prin act notarial

Deputatul PDL Petru Călian a iniţiat o lege pentru a proteja copii rămaşi în ţară după plecarea părinţilor la muncă propunând ca autorităţile să verifice îndeplinirea unor condiţii de către familia minorului şi chiar să aibă puterea să îi încredinţeze pe cei mici în centre de plasament.

Călian:Părinţii care pleacă în străinătate să fie obligaţi să încredinţeze minorul prin act notarial
Călian:Părinţii care pleacă în străinătate să fie obligaţi să încredinţeze minorul prin act notarial

În baza iniţiativei, părinţii care au copii minori în îngrijire şi doresc obţinerea unui contract de muncă  în străinătate au obligaţia de a notifica autorităţilor intenţia de a pleca din ţară cu 30 de zile înainte de părăsirea domiciliului stabil. Aceştia trebuie să nominalizeze persoana în întreţinerea şi îngrijirea căreia va rămâne minorul, acordul de îngrijire fiind concretizat printr-un act notarial.

Propunerea responsabilizează autorităţile ca în timp de 30 de zile de la depunerea dosarelor să verifice respectarea condiţiilor de către părinţii care intenţionează să plece la muncă în străinătate. Pe perioada încredinţării minorilor se vor întocmi lunar rapoarte de evaluare pentru o mai bună monitorizare a acestora, iar în cazul în care persoanele nominalizate nu respectă cerinţele prevăzute de lege, minorul va putea fi încredinţat unui centru de plasament.

"Această iniţiativă legislativă urmăreşte o mai mare responsabilizare a părinţilor şi a tuturor instituţiilor implicate în drepturile minorilor, stabilind obligaţii clare sub sancţiuni corespunzătoare, menite să asigure o protecţie efectivă a copiilor neglijaţi de proprii părinţi. La ora actuală, în România există copii de ordinul sutelor de mii afectaţi de fenomenul  migraţiei. Copiii abandonaţi acasă suferă tulburări psiho-afective, tulburări de comportament, carenţe în dezvoltarea biologică şi emoţională. Nu dorim să se ajungă la tragedia fetiţei de 12 ani care a murit de dorul mamei, refuzând să mănânce timp de 8 luni. Acest caz scoate la iveală drama neînţeleasă a unui copil abandonat", spune Călian, într-un comunicat de presă.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro