România se descurcă şi fără gazele importate din Rusia. Reprezentanţii Ministerului Economiei susţin că ţara noastră poate suplini în această iarnă necesarul de gaze naturale, din surse interne.

Oficialii pun răul înainte şi iau deja în calcul varianta nefericită în care Rusia nu va ajunge la o înţelegere cu Ucraina pe tema preţului gazelor şi va întrerupe livrarea pe conducta care trece prin ţara vecină.

În acest caz, afectată va fi atât România, cât şi ţările vest-europene, pentru că toate rutele de transport traversează Ucraina. România importă 40% din cantitatea de gaze necesară, restul fiind asigurat de cei doi producători interni, Romgaz şi Petrom.

Ţara noastră mai are la dispoziţie pentru această iarnă şi o rezervă de trei miliarde de metri cubi, stocată în depozite.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Economiei, în cazul în care Rusia va opri furnizarea de gaze, autorităţile române vor direcţiona cantităţile existente prioritar către populaţie şi vor îngheţa livrările către acele firme şi centrale termice care pot folosi combustibili alternativi.