Fiorentina lui Adrian Mutu şi AS Roma, unde este legitimat portarul Bogdan Lobonţ, sunt printre echipele prinse în "caruselul" Calcioscommesse, scandal ce a aprins spiritele în fotbalul italian în ultimele zile.
Potrivit presei italiene, meciul disputat între cele două pe 20 martie, încheiat cu scorul de 2-2 şi în care Adrian Mutu a deschis scorul, se numără printre cele trei partide din Serie A care se suspectează că ar fi fost trucate. Celelalte două sunt Lecce - Cagliari 3-3 şi Genoa - Lecce 4-2.
Suspiciunile au apărut după ce una dintre cele 16 persoane arestate săptămâna trecută la iniţiativa Procuraturii din Cremona, stomatologul Marco Pirani, a făcut o serie de dezvăluiri în timpul interogatoriului, în faţa procurorului Roberto Di Martino.
Audierile vor continua până se va stabili dacă spusele lui Pirani se bazează pe fapte reale şi contextul în care s-ar fi încercat aranjarea celor trei meciuri.
Şi campioana AC Milan ar putea să fi fost implicată, după cum rezultă din interceptările unor convorbiri telefonice purtate de fostul căpitan al lui Bari, Antonio Bellavista. În legătură cu meciul Milan - Bari, din 13 martie 2011, scor 1-1, în care au marcat Cassano, respectiv Rudolf, fostul fotbalist încerca să se justifice înk faţa unor pariori cu privire la motivul pentru care meciul nu a avut o câştigătoare. Motivul invocat de acesta a fost că jucătorii de la Bari "s-au temut să nu fie descoperiţi de club" şi ar fi renunţat la "combinaţie". Meciul a dat naştere la polemici şi la vremea respectivă, deoarece Ibrahimovic, de la Milan, a fost atunci eliminat pentru un pumn aplicat lui Marco Rossi, când scorul era 1-0 pentru Bari.
Calcioscommesse: Mutu a înscris într-un meci suspect de blat. Vezi meciurile necurate din Serie A
Scandalul Calcioscommesse ia amploare în Italia. Dacă iniţial pe lista meciurilor suspecte că ar fi fost trucate în beneficiul mafiei pariurilor se aflau doar meciuri din ligile inferioare, acum apar informaţii legate şi de partide din Serie A.
Citeşte totul despre:
AC Milan, AS Roma, Cagliari, Fiorentina, Genoa, Italia, Lecce, meciuri trucate, pariuri, scandal, Serie A








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M