Patronul lui Inter Milan, Massimo Moratti, a fost audiat timp de două ore la Roma în urma acuzaţiilor care au indicat că gruparea nerr-azzurro ar fi cerut interceptările telefonice pe baza cărora s-a declanşat scandalul Calciopoli. Moratti a negat acuzaţiile într-o întâlnire cu investigatorul federal Francesco Saverio Borrelli.
Presa a luat din nou cu asalt sediul federaţiei italiene de fotbal. Marţi, patronul lui Inter, Massimo Moratti, a fost convocat pentru explicaţii legate de recentul scandal Calciopoli în urma căruia Juventus a ajuns în serie B, iar AC Milan, Fiorentina, Lazio şi Reggina au început noul campionat cu penalizări între 8 şi 19 puncte.
Inter Milano a fost acuzată de fostul şef al securităţii de la Telecom Italia, Giuliano Tavaroli, că ar fi cerut ilegal ascultarea telefoanelor unor părţi implicate mai apoi în scandal dar şi anchete private legate de viaţa unor arbitri printre care Massimo De Santis.
În urma dezvăluirilor din vară Juventus a pierdut titlul chiar în favoarea Interului prezidat de Moratti. Investigatorul şef al federaţiei, Francesco Saverio Borelli, a declarat însă că este prea devreme să se formuleze concluzii în acest caz.
CALCIOPOLI
PUBLICAT
Miercuri, 4 Octombrie 2006 05:34
ACTUALIZAT
Miercuri, 4 Octombrie 2006 05:34
SURSA
Realitatea TV
Massimo Moratti, audiat de investigatorul şef al Federaţiei Italiene de Fotbal








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M