O doamnă a plecat într-o excursie la înălţime. Are 40 de ani, este de origine iraniană şi este prima femeie turist care va pleca în spaţiu.

Anousheh Ansari îşi va începe călătoria la bordul unei rachete ruseşti Soyuz, de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan.

Drumul ei până aici a fost aproape la fel de interesant ca cel care o aşteaptă. A părăsit ţara natală, a emigrat în Statele Unite, a învăţat o nouă limbă, a obţinut o diplomă de inginer şi a înfiinţat o companie de telecomunicaţii.

A privit ultima ieşire în spaţiu a doi dintre membrii echipajului navetei Atlantis, care se află pe Staţia Spaţială Internaţională. Se pregăteşte să plece şi ea spre stele. Va vedea Iranul din spaţiu înainte de a-l revedea de pe Pământ, şi asta pentru că nu a mai fost acolo de peste 20 de ani.

Lansari este cel de-al patrulea turist spaţial şi va ajunge pe Staţia Spaţială Internaţională alături de un astronaut american şi un cosmonaut rus. Primul care a plătit ca să ajungă în spaţiu a fost un american. El şi-a început călătoria în aprilie 2001.

Turismul spaţial nu este un "sport" la îndemâna oricui. Pentru cele 10 zile petrecute în spaţiu, se plătesc 20 de milioane de dolari.