Când l-au scos din groapă, salvatorii lui au văzut că fusese împuşcat cu alice de 40 de ori în cap şi avea picioarele strâns legate să nu se poată mişca. Norocul lui a fost că salvatorii lui de la Protecţia Animalelor inspectau maidanul în urma unei sesizări care nu avea nici o legătură cu el, dar i-au auzit scâncetele şi s-au apropiat. L-au dus de urgenţă la spital, a fost operat şi acum trăieşte într-un centru pentru animale abandonate. Este prea traumatizat să fie dat spre adopţie, cel puţin pentru o perioadă de timp.
Cel care i-a făcut asta nu a fost găsit, dar cazul său a făcut vâlvă în Malta şi i-a determinat pe o mie de oameni să semneze o petiţie ca legislaţia să fie schimbată şi pedepsele pentru cei care îşi chinuiesc sau îşi omoară animalele să fie mult mai aspre. În acest moment, oricât de crudă ar fi fapta sa, cel care torturează sau ucide un animal în Malta nu riscă decât maximum un an de închisoare sau o amendă de 46.500 de euro. Stea are acum pagină pe Facebook, în care peste 11.000 de oameni s-au declarat prietenii lui, iar cazul său a fost relatat în Marea Britanie de dailymail.co.uk.
Câinele cu 40 de vieţi: împuşcat în cap şi îngropat de viu, supravieţuieşte VIDEO
A fost numit de salvatorii lui Stea (Star). Scheuna abia auzit pe un maidan din afara oraşului Birzebbuga din Malta, aceştia s-au apropiat de buşteanul ce bloca o placă de lemn, pe o groapă, şi au văzut miracolul. Împuşcat în cap şi îngropat de viu, Stea reuşise să-şi scoată o porţiune mică din bot la suprafaţă şi să respire.
Citeşte totul despre:
câine, cruzime, împuşcat în cap, îngropat de viu, legat, protecţia animalelor, salvat, star, stea, supravieţuitor
Dupa ce a fost dezgropat pe maidanul din afara orasului Birzebbuga din Malta cainele a primit de la salvatorii lui numele Stea








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M