Ziariştii care aşteaptă, în fiecare zi, la poarta spitalului Elias, veşti despre starea preşedintelui s-au gândit să-i facă acestuia o surpriză. Ei i-au făcut cadou lui Traian Băsescu un tricou pe care s-a semnat fiecare şi două statuete, reprezentând fiecare câte un marinar.

Ziariştii au cerut agenţilor Serviciului de Protecţie şi Pază ca cineva să înmâneze cadourile preşedintelui Traian Băsescu.

După câteva ore, jurnaliştii au primit un răspuns din partea preşedintelui Traian Băsescu prin intermediul fiicei sale Elena.