Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Cadavrul unei femei a fost recuperat dintr-o prăpastie din apropierea barajului Vidraru

Cinci salvamontişti de la Curtea de Argeş au recuperat trupul femeii dintr-o prăpastie de aproximativ 90 de metri, în cadrul unei operaţiuni la care au participat şi o echipă de jandarmi montani.

Salvamontiştii argeşeni au recuperat trupului unei femei dintr-o prăpastie de 90 de metri
Salvamontiştii argeşeni au recuperat trupului unei femei dintr-o prăpastie de 90 de metri / FOTO: Grup RC

Salvamontiştii din Curtea de Argeş au participat, sâmbătă, la o operaţiune dificilă de recuperare a trupului unei femei dintr-o prăpastie adâncă de aproximativ 90 de metri, în apropierea barajului Vidraru.

Trupul femeii, a cărei identitate nu este deocamdată cunoscută, a fost obervat, sâmbătă dimineaţa, de câţiva turişti, care au sunat la numărul de urgenţă 112.

Reprezentanţii Poliţiei Argeş au precizat că trupul femeii se afla într-o zonă abruptă şi greu accesibilă, la intrarea în ultimul tunel de la barajul Vidraru, în localitatea Arefu, motiv pentru care au cerut sprijinul jandarmilor montani şi salvamontiştilor. Cinci salvamontişti de la Curtea de Argeş au coborât pe corzi în râpă şi au fost nevoiţi să parcurgă alte câteva zeci de metri spre albia râului, unde au fost aşteptaţi de o echipă de jandarmi, care au preluat trupul neînsufleţit cu un ATV.

Poliţiştii au declarat că femeia avea în jur de 30 - 40 de ani şi nu avea acte asupra ei. Femeia purta o pereche de pantaloni trei sferturi, de culoare neagră, un tricou gri şi era încălţată cu sandale. Decesul a survenit în urmă cu câteva zile, iar cauza morţii va fi aflată abia după efectuarea necropsiei.

Operaţiunea de scoatere a cadavrului din râpă a durat câteva ore.

Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro