Posibilitatea de a învăţa fără efort, cu ajutorul unui computer, a fost explorată de-a lungul timpului în producţiile SF, precum "The Matrix". Acum, însă, acest concept părăseşte tărâmul ficţiunii şi devine realitate, graţie celor mai recente inovaţii din domeniul neurologiei!
În urmă cu câteva câteva luni, cercetătorii de la Universitatea Berkeley anunţau că, folosind un aparat de tip fMRI (de imagistică prin rezonanţă magnetică), au reuşit să transpună imaginile din mintea unei persoane într-un clip video. Acum, o echipă de oameni de ştiinţă americani şi japonezi de la Boston University a descoperit că fMRI-ul poate fi folosit şi în sensul invers: pentru a genera anumite tipare în creierul pacienţilor, pentru a-i învăţa astfel lucruri noi, scrie descopera.ro.
Cum funcţionează această tehnică? Se alege o sarcină care necesită folosirea intensă a cortexului vizual, spre exemplu prinderea în mână a unei mingi. Apoi, se găseşte un expert în respectivul domeniu şi se foloseşte un aparat de tip fMRI pentru a înregistra ceea ce se petrece în creierul acestuia atunci când îşi imaginează că prinde o minge. Apoi, alt pacient este conectat la aparatul de tip fMRI, care este folosit pentru a induce în creierul acestuia tiparul activităţii cerebrale înregistrat de la expert. Chiar dacă pacientul nu este atent la ceea ce se întâmplă, prin repetarea acestui tipar, creierul devine mai familiarizat cu acesta, iar pacientul devine mai bun la respectiva sarcină!
Cercetătorii au făcut experimente şi au arătat că folosirea aparatelor de tip fMRI pentru a reproduce activitatea cerebrală asociată unei sarcini "duce la îmbunătăţiri pe termen lung în efectuarea sarcinilor care necesită performanţă vizuală".








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M