Directorul ziarului "Gândul", Cristian Tudor Popescu, a fost invitatul emisiunii 100% de ieri seară. Jurnalistul a răspuns la întrebările trimise pe site-ul www.realitatea.net:

Edda Weber: Vă e dor de „Cap şi Pajură”?

Cristian Tudor Popescu: Uneori da. Am nostalgia emisiunii, a prietenului meu Hurezeanu şi a atmosferei care se crease în jurul emisiunii. Exista o comunicare nevăzută pe care o simţeam cu telespectatorii fideli.

Dora Bogdan: Ce măsuri trebuie luate pentru ca limba română să fie folosită cu mai multă grijă în media?

Cristian Tudor Popescu: În primul rând ar trebui ca idolii politici ai României să nu mai fie nişte agramaţi. Atunci putem spera că şi în presă se poate îmbunătăţi calitatea limbii române folosite.

Reporter: Credeţi că ar trebui ca oamenii, redactorii, reporterii, să fie selectaţi cu mai multă grijă?

Cristian Tudor Popescu: Nu. De pildă, în presa scrisă sunt nişte jurnalişti foarte buni care nu sunt nişte artişti ai limbii române şi care nici măcar nu vorbesc foarte corect româneşte. Şi nici nu trebuie să vorbească foarte corect româneşte. Ei sunt copoii care au miros, au picioare, obţin informaţia, o aduc, fac anchete foarte bune şi de acurateţea textelor răspund redactorii şefi adjuncţi, şefii de secţie. Aşa e în presa scrisă. La televizor e mai dificil, pentru că în direct apari şi o spui. A zburat porumbelul. Ce să vă spun... Ca Lenin: Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!

Diana Munteanu: Cum comentaţi atacul din ziarul Ziua la adresa domnului Liiceanu?

Cristian Tudor Popescu: Asta nu mai e presă, asta e ticăloşie. În primul rând e grotesc, e fantasmagoric. Astfel de chestii se fac şi cu ştiinţă, dar aia este o tâmpenie de la un cap la altul. Cum să îl acuzi pe un om care a tradus mii de pagini din Heidegger şi le-a şi comentat să îl acuzi că ar fi plagiat câteva fraze? În mod evident, e un nonsens. Apoi să spui că şi-a scos o bună bucată dintr-o carte, la reeditare, şi că aia conţinea şi nişte comentarii la Marx? Comentariile la Marx ale unui filosof profesionist cum era Gabriel Liiceanu erau aproape un act de disidenţă pe vremea lui Ceauşescu. Pe vremea lui Ceauşescu nu mai exista nimeni în afară de el. Referinţele la Marx erau aproape la fel de periculoase ca referinţele la Gheorghiu Dej sau la Lenin. Pe vremea lui Ceauşescu nu mai exista decât Ceauşescu. Alea nu sunt nişte omagii aduse lui Ceauşescu. Apoi chestia aia jegoasă cu care începe că are un copil pe care l-a abandonat. Dacă începe cu aşa ceva... Plus, hodoronc tronc, se trezesc doi neica Nimeni şi pun chestiile alea ca să facă masa bogată. Unu, îi spune că a plagiat, doi a scos nu ştiu ce de acolo şi trei, demenţial, zice că l-a trădat pe Noica pentru că a publicat cartea lui Alexandra Laignel-Lavastine care a apărut în franceză care era o carte nedreaptă şi cu Noica şi cu alţii, dintre aşa-zişii gânditori legionari interbelici. Cum să fie asta o trădare?! Dacă volumul a apărut în străinătate, îl iei, îl traduci ca să îl cunoaştem şi noi aicea şi să ştim ce combatem. Adică cum? Să nu publici o carte care e comentată în Le Monde, pentru că aşa îl trădezi pe Noica? Finalmente, i se reproşează că a scris un text despre Tatulici, „Du-te la Nucşoara, Tatulici”, după ce Mihai Tatulici l-a scos din nou la lumină pe Adrian Păunescu şi că acuma face emisiune cu Tatulici la Caracal. Eu am scris despre Mihai Tatulici un text mult mai groaznic decât al lui Liiceanu, după ce domnu Tatulici l-a „spălat” într-un mod groaznic pe Adrian Năstase într-o emisiune la Tele 7ABC.

Diana Munteanu: Respectarea deontologiei este o prioritate a mandatului dumneavoastră în fruntea CRP?

Cristian Tudor Popescu: Fireşte! Este principala raţiune de a fi a CRP. CRP nu se ocupă cu chestiuni sindicale, de măriri de salarii. Acum separăm lucrurile, de-o parte jurnaliştii, de altă parte patronii, fiecare îşi face organizaţia lui. De aceea, mă mai şi aflu la Club, altfel nu aş fi candidat din nou. Eu nu m-am răzgândit, asta a fost o altă tâmpenie spusă de unii şi de alţii. Eu mi-am dat demisia şi am candidat din nou. Nu m-am răzgândit nici o clipă, demisia mea a fost depusă, am candidat din nou şi am fost ales din nou. Raţiunea de a fi acolo este tocmai aceasta deontologică: despărţirea lucrurilor între patroni şi jurnalişti. Jurnaliştii trebuie să îşi constituie până la sfârşitul acestui an un organism destul de puternic şi prestigios cu atribuţii deontologice ca să poată să mai aerisească atmosfera din presa românească.

Iszlai Stela: Sunteţi de acord cu votul uninominal?

Cristian Tudor Popescu: Doamne! Întrebare de propagandişti ai lui Băsescu. Eu am scris în februarie 1990, în „Tineretul Liber”, primul articol din presa românească „Să votăm oameni” în care puneam, pentru prima dată, problema votului uninominal ca monsieur Jourdain, că nu ştiam că se cheamă aşa. Spuneam că nu trebuie să votăm liste sau platforme în stadiul în care ne aflam noi, ci oameni. Am făcut campanie la „Adevărul” cu ProDemocraţia ani de zile pe această temă. După cum puteţi vedea, se sparg capete cu microscopul electronic, cam asta se întâmplă acum. El e folosit ca o armă politică, ca o bâtă. Îl interesează pe domnul Băsescu votul uninominal cum mă interesează pe mine Mitropolia.

Maria: Cum vedeţi viaţa politică românească peste zece ani?

Cristian Tudor Popescu: Peste zece ani eu nu voi mai avea nici o treabă cu viaţa politică românească, mă voi ocupa de cu totul altceva. În orice caz, viaţa politică din România nu mi-a plăcut niciodată, e un gen de lucrare inferioară a spiritului de care mă ocup în mod forţat. Peste zece ani, voi face lucruri pe care le consider eu importante cum ar fi literatura, filmul.

Realizat de Raluca Şeinoiu