Cântarul oficial dinaintea meciului Bute - Brinkley a decurs fără probleme. Lucian Bute a avut o greutate de 76,1 kilograme, în timp ce Jesse Brinkley a fost doar cu o sută de grame mai greu.
"Sunt la capacitate maximă atât din punct de vedere fizic, cât şi psihologic", a spus Bute.
Deşi a trebuit să atingă greutatea optimă pentru a face categoria, Lucian Bute se simte în mare formă, iar asta se datorează în special nutriţionistei sale, Melanie Olivier.
"Este fantastic ce a făcut pentru mine. Am putut să mănânc de două ori pe zi pe toată perioada cantonamentului. Am mâncat chiar şi în seara dinaintea cântarului, la ora 22.00, jur", a spus Bute. Datorită regimului alimentar echilibrat pe care i l-a impus nutriţionistul, Bute a simţit după cântar doar foame de victorie: "Mi-e foarte foame. Abia aştept să urc din nou în ring şi să fac spectacol în faţa fanilor mei din Montreal", a spus Bute.
Mai nou, IBF le impune pugiliştilor o probă a cântarului şi ân dimineaţa meciului, pentru a evita ca aceştia să urce în ring cu o greutate mult mai mare. Limita în care cei doi vor trebui să se încadreze va fi de 80,9 kilograme.
La cântarul oficial au participat toţi sportivii care vor boxa în cadrul galei de la Bell Centre, care are ca main event lupta dintre Bute şi Brinkley şi în care al doilea cap de afiş va fi cea dintre Adrian "Rechinul" Diaconu şi Omar Sheika, de la semigrea. Şi aceştia doi au făcut fără probleme categoria, Diaconu cântărond 80 de kilograme, iar Sheika 79,5.
Meciurile Lucian Bute - Jesse Brinkley, pentru centura mondială IBF la supermijlocie, şi Adrian Diaconu - Omar Sheika, de la categoria semigrea, vor avea loc în cadrul unei gale ce va avea loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Centre Bell, din Montreal. Un alt român, Ion Ionuţ "Jo Jo Dan" îl va înfrunta pe argentinianul Andres Pablo Villafane.
Lucian Bute şi Adrian Diaconu au făcut fără probleme categoria. VEZI VIDEO
PUBLICAT
Vineri, 15 Octombrie 2010 07:23
ACTUALIZAT
Vineri, 15 Octombrie 2010 07:31
SURSA
REALITATEA.NET
Lucian Bute nu a avut deloc probleme cu greutatea înaintea cântarului oficial ce a precedat meciul cu Jesse Brinkley, în care îşi va apăra, pentru a şasea oară consecutiv, titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF.
Citeşte totul despre:
Adrian Diaconu, box, box profesionist, Ion Ionuţ, Jesse Brinkley, Jo Jo Dan, Lucian Bute, Omar Sheika
Jesse Brinkley şi Lucian Bute s-au mâncat din priviri la cântarul oficial / FOTO: The Canadian Press








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M