După mai multe ore de dezbateri, discuţiile dintre preşedintele american George W. Bush şi omologul său rus Vladimir Putin au ajuns la final. Concluziile celor două zile petrecute în Rusia la Soci alături de liderul rus sunt importante pentru întreaga lume. Certe sunt semnarea acordurilor de cooperare în domeniul apărării şi viitorul parteneriat comercial dintre Rusia şi SUA. În ciuda tonului prietenesc şi complimentelor pe care le-au schimbat la conferinţa de presă, cei doi lideri mondiali au recunoscut că problemele nerezolvate vor rămâne o moştenire pentru sucesorii lor.
"Am reuşit să ne apropiem de unele puncte de vedere comune. Unul dintre subiectele dificile rămâne cel al scutului antirachetă. Eu şi domnul Bush am semnat acordul strategic care va expira după 2009. Am discutat deschis şi despre extinderea NATO. În acest an, SUA va stabili relaţiile comerciale cu Rusia. Sper că vom merge mai departe şi că vor urma proiecte importante", a declarat Vladimir Putin.
Preşedintele american George W. Bush l-a lăudat pe omologul său rus Vladimir Putin pentru că "nu îi este frică să spună ce gândeşte", la începutul discuţiilor lor, care se vor referi în special la proiectul scutului american antirachetă din Europa.
"Ne-am întâlnit de multe ori în ultimii ani. Vă respect. Respect faptul că vă iubiţi ţara. Nu vă este teamă să îmi spuneţi ce gândiţi, iar după ce ne spunem tot ceea ce avem de spus, ne strângem mâinile", i-a spus preşedintele american lui Putin, la începutul discuţiilor de la reşedinţa liderului rus de pe malul Mării Negre, calificându-l pe Putin drept un "lider puternic".
"Pentru a îmbunătăţi relaţiile cu noi, este important să nu integrăm fostele ţări sovietice în NATO. Sunt de acord cu un scut antirachetă global, la care să contribuim în mod democratic militar şi informatic", a declarat Putin.
Liderul de la Casa Albă s-a întâlnit şi cu succesorul lui Putin la Kremlin, Dimitri Medvedev. Ca şi omologul său rus, Bush se apropie de finalul mandatului a încercat să profite de aceste două zile pentru a obţine un acord strategic, care le-ar permite ambilor lideri să lase o relaţie stabilă succesorilor lor în funcţie.
Întâlnirea de la Soci are loc imediat după Summit-ul NATO de la Bucureşti, în cursul căruia aliaţii europeni şi-au exprimat sprijinul pentru scutul american, dar au menajat Rusia amânând plasarea Ucrainei şi Georgiei pe drumul către NATO, aşa cum dorea Bush.
Bush a ajuns aseară în Rusia şi a avut deja o întâlnire informală cu liderul rus, Vladimir Putin. Bush a dansat aseară pe muzică populară rusă alături de Vladimir Putin şi a luat masa cu acesta şi succesorul său, Dmitri Medvedev.
Bush a mers la Soci, pe litoralul rus al Mării Negre, la reşedinţa de vacanţă favorită a liderului rus, cu care are o relaţie personală bună, în pofida divergenţelor lor politice.
Bush şi Putin la unison: Rusia şi SUA nu se mai pot considera adversari, ci parteneri
Duminica, 06 Aprilie 2008 10:03
| Vot: |
0
|
| Video (4) | Foto (1) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- George W. Bush, Condoleeza Rice şi Angela Merkel au venit la concertul de la Ateneul Român
Joi, 03 Aprilie 2008 22:43 - Vladimir Putin, George W. Bush, Jose Manuel Durao Barroso, Jaap de Hoop Scheffer şi Angela Merkel au participat la cina oferită de Traian Băsescu
Joi, 03 Aprilie 2008 23:11 - Preşedintele George W. Bush a ajuns în Croaţia
Vineri, 04 Aprilie 2008 12:30 - George W. Bush a ajuns la Soci, unde va semna un acord de parteneriat cu Vladimir Putin
Sambata, 05 Aprilie 2008 18:48 - Bogdan Chirieac, analist politic: Nu cred că SUA şi Rusia sunt parteneri reali
Duminica, 06 Aprilie 2008 14:12 - Principalele puncte ale declaraţiei Bush-Putin privind cadrul strategic al relaţiilor ruso-americane
Duminica, 06 Aprilie 2008 17:03 - Un poliţist rus a fost rănit într-o explozie produsă la Soci după plecarea lui George W. Bush
Luni, 07 Aprilie 2008 10:21 - Ministrul rus de Externe se opune intrării Ucrainei şi Georgiei în NATO
Miercuri, 09 Aprilie 2008 10:44 - Bush va susţine astăzi un discurs pe tema Irak, destul de scurt şi nu foarte solemn
Miercuri, 09 Aprilie 2008 10:51 - Fostul ministru de Externe german, Joschka Fischer le cere europenilor să pună bazele unei politici comune faţă de Rusia
Miercuri, 09 Aprilie 2008 11:35
Comentariile cititorilor
2. Anonim
Luni, 07 Aprilie 2008 09:06
| Raspunde la comentariu
1. Silver Aquianti
Luni, 07 Aprilie 2008 01:54
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Statele Unite au scos Coreea de Nord de pe lista neagră
Sambata, 11 Octombrie 2008 21:24Statele Unite au scos Coreea de Nord de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul. Decizia a fost luată în urma acordului celor şase state implicate în negocierile referitoare la programul nuclear nord-coreean.
John McCain i-a luat apărarea rivalului său la un miting electoral
Sambata, 11 Octombrie 2008 18:55Candidatul republican la alegerile prezidenţiale din Statele Unite, John McCain, a fost huiduit de propriii susţinători, după ce a sărit în ajutorul contracandidatului său, Barrack Obama, în timpul unui miting electoral.
Poliţia turcă a arestat la Istanbul o femeie care avea asupra sa zece kilograme de explozibil
Astazi, ora 00:37Poliţia turcă a arestat sâmbătă la Istanbul o tânără care avea asupra sa o geantă plină cu explozibili şi care ar fi membră PKK, a informat televiziunea NTV.
Cele mai CITITE din Externe
- Alertă nucleară de gradul 1: scurgere de material radioactiv la o uzină din Franţa (1851)
- Liderul extremist austriac Joerg Haider a murit într-un accident rutier (862)
- Criza financiară aduce Marea Britanie şi Islanda în pragul unui conflict diplomatic (800)
- Polonezii din Islanda încep să se întoarcă în ţară, din cauza crizei economice (488)
- Rusia a testat o rachetă strategică ţintind, în premieră, Ecuatorul (419)
Cele mai VOTATE din Externe
Cele mai COMENTATE din Externe
- Liderul extremist austriac Joerg Haider a murit într-un accident rutier (22)
- Alertă nucleară de gradul 1: scurgere de material radioactiv la o uzină din Franţa (6)
- Două mărci de bomboane şi biscuiţi cu melamină au fost descoperite în Franţa (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
EXCLUSIV REALITATEA TV - Dezmăţ salarial la Autoritatea Naţională de Comunicaţii
Astazi, ora 10:10Sporuri peste sporuri, prime dupa prime, adaosuri, indemnizaţii, tichete, ajutoare. Toate – strict secrete. Realitatea TV a intrat în posesia contractului colectiv de muncă secretizat al bugetarilor de la Autoritatea Naţională de...
- Nepotism şi salarii de zeci de mii de euro la Romgaz
- Preşedintele ANRE, Olosz Gergely, este cel mai bogat angajat al Agenţiei. Vezi aici, ÎN EXCLUSIVITATE, declaraţiile de avere ale directorilor de la ANRE
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Cătălin Zmărăndescu: Când trebuie să vorbesc despre politică mă bâlbâi şi dau cu stângul în dreptul
- Românii sunt solidari cu bătrâna care are o pensie de 3 lei
- C. P. Tăriceanu: Suntem campionii Europei. Toate ţările se uită cu invidie la România
- Magistraţii se grăbesc spre pensie înainte de schimbarea salarizării
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
EXCLUSIV REALITATEA TV - Cătălin Zmărăndescu: Când trebuie să vorbesc despre politică mă bâlbâi şi dau cu stângul în dreptul
Astazi, ora 10:52După Oana Zăvoranu, Nicolae Furdui Iancu sau Florin Călinescu, un alt nume surprinzător este aruncat în lupta pentru Parlament - Cătălin Zmărăndescu, care va candida la Camera Deputaţilor din partea PNG.
- Cele 9 specii de râme sunt, de fapt, mai multe
- Nepotism şi salarii de zeci de mii de euro la Romgaz
- Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri nu a elaborat proiecte pentru a cheltui 700 de milioane de euro
- FMI a aprobat planul de acţiune elaborat de G7, iar ţările grupate în G20 se mobilizează pentru a combate efectele crizei financiare
- Astăzi puteţi câştiga la Loto suma de 3.000.000 de euro
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Dezmăţ salarial la Autoritatea Naţională de Comunicaţii
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 12.10 | 13.10 |
| Timişoara | 23 °C | 21 °C |
| Arad | 22 °C | 20 °C |
| Bacău | 18 °C | 18 °C |
| Braşov | 17 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 21 °C |
| Constanţa | 16 °C | 22 °C |
| Europa | 12.10 | |
| Atena | 20 °C | |
| Londra | 18 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.769 RON |
| 1 USD | 2.7811 RON |
| 1 GBP | 4.7136 RON |
| 1 CHF | 2.4816 RON |
| 100 HUF | 1.4217 RON |
| 100 JPY | 2.8068 RON |
| 1 BGN | 1.927 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










