După mai multe ore de dezbateri, discuţiile dintre preşedintele american George W. Bush şi omologul său rus Vladimir Putin au ajuns la final. Concluziile celor două zile petrecute în Rusia la Soci alături de liderul rus sunt importante pentru întreaga lume. Certe sunt semnarea acordurilor de cooperare în domeniul apărării şi viitorul parteneriat comercial dintre Rusia şi SUA. În ciuda tonului prietenesc şi complimentelor pe care le-au schimbat la conferinţa de presă, cei doi lideri mondiali au recunoscut că problemele nerezolvate vor rămâne o moştenire pentru sucesorii lor.
"Am reuşit să ne apropiem de unele puncte de vedere comune. Unul dintre subiectele dificile rămâne cel al scutului antirachetă. Eu şi domnul Bush am semnat acordul strategic care va expira după 2009. Am discutat deschis şi despre extinderea NATO. În acest an, SUA va stabili relaţiile comerciale cu Rusia. Sper că vom merge mai departe şi că vor urma proiecte importante", a declarat Vladimir Putin.
Preşedintele american George W. Bush l-a lăudat pe omologul său rus Vladimir Putin pentru că "nu îi este frică să spună ce gândeşte", la începutul discuţiilor lor, care se vor referi în special la proiectul scutului american antirachetă din Europa.
"Ne-am întâlnit de multe ori în ultimii ani. Vă respect. Respect faptul că vă iubiţi ţara. Nu vă este teamă să îmi spuneţi ce gândiţi, iar după ce ne spunem tot ceea ce avem de spus, ne strângem mâinile", i-a spus preşedintele american lui Putin, la începutul discuţiilor de la reşedinţa liderului rus de pe malul Mării Negre, calificându-l pe Putin drept un "lider puternic".
"Pentru a îmbunătăţi relaţiile cu noi, este important să nu integrăm fostele ţări sovietice în NATO. Sunt de acord cu un scut antirachetă global, la care să contribuim în mod democratic militar şi informatic", a declarat Putin.
Liderul de la Casa Albă s-a întâlnit şi cu succesorul lui Putin la Kremlin, Dimitri Medvedev. Ca şi omologul său rus, Bush se apropie de finalul mandatului a încercat să profite de aceste două zile pentru a obţine un acord strategic, care le-ar permite ambilor lideri să lase o relaţie stabilă succesorilor lor în funcţie.
Întâlnirea de la Soci are loc imediat după Summit-ul NATO de la Bucureşti, în cursul căruia aliaţii europeni şi-au exprimat sprijinul pentru scutul american, dar au menajat Rusia amânând plasarea Ucrainei şi Georgiei pe drumul către NATO, aşa cum dorea Bush.
Bush a ajuns aseară în Rusia şi a avut deja o întâlnire informală cu liderul rus, Vladimir Putin. Bush a dansat aseară pe muzică populară rusă alături de Vladimir Putin şi a luat masa cu acesta şi succesorul său, Dmitri Medvedev.
Bush a mers la Soci, pe litoralul rus al Mării Negre, la reşedinţa de vacanţă favorită a liderului rus, cu care are o relaţie personală bună, în pofida divergenţelor lor politice.




Bush şi Putin la unison: Rusia şi SUA nu se mai pot considera adversari, ci parteneri
Miercuri, 14 Mai 2008 05:15
| Vot: |
0
|
| Video (4) | Foto (1) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- George W. Bush, Condoleeza Rice şi Angela Merkel au venit la concertul de la Ateneul Român
- Vladimir Putin, George W. Bush, Jose Manuel Durao Barroso, Jaap de Hoop Scheffer şi Angela Merkel au participat la cina oferită de Traian Băsescu
- Preşedintele George W. Bush a ajuns în Croaţia
- George W. Bush a ajuns la Soci, unde va semna un acord de parteneriat cu Vladimir Putin
- Bogdan Chirieac, analist politic: Nu cred că SUA şi Rusia sunt parteneri reali
- Principalele puncte ale declaraţiei Bush-Putin privind cadrul strategic al relaţiilor ruso-americane
- Un poliţist rus a fost rănit într-o explozie produsă la Soci după plecarea lui George W. Bush
- Ministrul rus de Externe se opune intrării Ucrainei şi Georgiei în NATO
- Bush va susţine astăzi un discurs pe tema Irak, destul de scurt şi nu foarte solemn
- Fostul ministru de Externe german, Joschka Fischer le cere europenilor să pună bazele unei politici comune faţă de Rusia
Comentariile cititorilor
2. Anonim
Luni, 07 Aprilie 2008 09:06
| Raspunde la comentariu
1. Silver Aquianti
Luni, 07 Aprilie 2008 01:54
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
JURNAL DIN INFERN
Vineri, 16 Mai 2008 19:58E deja ziua a patra. Începe la ora 07.30. Ora Chinei. Adică pe la 02.30 în România. Ziua a patra după ziua a treia – cea în care am reuşit ceea ce nu credeam că se va mai întâmpla: am reuşit...

The Independent: Romii au devenit inamicii publici ai italienilor
Vineri, 16 Mai 2008 22:05Jurnaliştii susţin că atacul de acum două zile, când taberele de romi din Napoli au fost incendiate cu cockteiluri Molotov, aparţin organizaţiei mafiote Camora. Refuzul romilor de a se...

Un site a publicat o hartă prezentată ca fiind cea a reţelei de telecomunicaţii a Hezbollah
Vineri, 16 Mai 2008 20:05Un site de internet specializat în difuzarea de documente confidenţiale a publicat vineri o hartă prezentată ca fiind cea a reţelei private de telecomunicaţii a Hezbollah, aflată în centrul...

SUA vor relua în iunie ajutorul alimentar destinat Coreei de Nord
Vineri, 16 Mai 2008 19:36"Cele două părţi au ajuns la un acord cu privire la termenii unui mecanism mai bun pentru a obţine confirmarea că cei cărora le sunt destinate ajutoarele chiar le primesc", potrivit comunicatului....

Orfanii Chinei
Vineri, 16 Mai 2008 18:56Peste 22.000 de morţi, 5 milioane de sinistraţi, 4 milioane de locuinţe distruse. Acestea sunt cifrele de ultimă oră după cutremurul care a zguduit China pe 12 mai. Mii de copii au rămas...

Nou mesaj de la Bin Laden: Vom continua lupta pentru eliberarea Palestinei
Vineri, 16 Mai 2008 23:48De curând, reţeaua teroristă Al-Qaida ameninţă că va organiza atentate în timpul campionatului european de fotbal care va începe luna următoare în Austria şi Elveţia, a declarat un înalt...


Cele mai importante stiri
Cadavrul unei femei, ţinut 12 ore în salon cu pacienţii - Cum comentaţi acest caz?
Vineri, 16 Mai 2008 23:00Miercuri, aproape de miezul nopţii, femeile le-au chemat pe asistente pentru că una dintre colegele lor de salon se simţea foarte rău şi le-au spus că ar avea nevoie de o mască de oxigen....

Kommersant: Rusia vrea să reunifice Republica Moldova cu Transnistria
Vineri, 16 Mai 2008 21:20"Moscova pregăteşte o întâlnire Voronin-Smirnov pe teritoriul rus. În prezenţa preşedintelui şi a premierului rus, aceştia îşi vor strânge mâna şi îşi vor desemna reprezentanţii...

Curtea de Conturi: Adriean Videanu a prejudiciat bugetul Primăriei Generale
Vineri, 16 Mai 2008 23:15Potrivit raportului, primarul general a semnat un contract de cumpărare a unui teren în comuna Mihăileşti, din judeţul Giurgiu, pe care urma să fie amenajat un adăpost pentru câinii fără...

- Aproape 78.000 de morţi în Myanmar, după trecerea ciclonului Nargis
- Realitatea TV transmite ultimele informaţii din China: peste 22.000 de morţi
- Poliţişti surprinşi în ofsaid de telespectatorii Realitatea TV - Cum comentaţi ipostazele în care apar oamenii legii?
- Un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie Jebel a fost împuşcat
Cele mai recente stiri
Dreptate pentru Oscar, sportivul cu gambele amputate
Astazi, ora 04:07Pistorius, sportivul cu gambele amputate, a câştigat o mare bătălie. Eliminat în ianuarie de IAAF de pe culoarul care ducea la Beijing, Oscar Pistorius (21 de ani) a ales să meargă până...

Formula 1: Pe picior de egalitate
Astazi, ora 04:00Înainte de Monaco, Hamilton a fost asigurat că nu i se va mai cere să se dea la o parte, aşa cum s-a întâmplat anul trecut cu Alonso. La McLaren nimeni nu mai zâmbeşte. E doar pe locul 3 în...

Topul celor mai importante evenimente ale săptămânii
Astazi, ora 03:571. Creştere economică de 7,5% în T1 2. Băncile centrale scandinave ajută economia în cădere a Islandei 3. România - locul şapte în UE după deficitul comercial ...

- Aurul s-a scumpit până la 885 dolari/uncie, după creşterea preţului petrolului
- Amantele şefilor din fotbal (I). Viaţa secretă din spatele terenului
- Mihaela Rădulescu a plecat în Portgalia pentru o baie
- Yachting la Marea Neagră
Cele mai CITITE
- Realitatea TV transmite ultimele informaţii din China: peste 22.000 de morţi (5291)
- Cutremur în China (2230)
- O replică puternică a provocat panică în provincia chineză unde s-a produs cutremurul de luni (1736)
- Vulcanul Etna a erupt din nou (1698)
- Tragedia din urma cutremurului din China, în presa internaţională (1313)

Cele mai VOTATE
- Orfanii Chinei (3.84/5)
- Vulcanul Etna a erupt din nou (3.72/5)
- George W. Bush a vizitat Israelul cu ocazia aniversării independenţei (3.56/5)
- Grecia a fost zguduită de un cutremur (3.56/5)
- Joburi pentru taximetriştii români la Londra (3.56/5)

Cele mai COMENTATE
- JURNAL DIN INFERN (17)
- Italia "trebuie să rămână stăpână la ea acasă", spune Berlusconi, referindu-se la imigranţi (16)
- Realitatea TV transmite ultimele informaţii din China: peste 22.000 de morţi (9)
- România şi Italia creează o comisie comună pe probleme de imigraţie (7)
- O replică puternică a provocat panică în provincia chineză unde s-a produs cutremurul de luni (6)

Trimite-ne mesaje
![]() |
Expediţie pe Makalu |
![]() |
Ce parere ai despre Realitatea.net? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
LOCALIADA - esti multumit de orasul in care locuiesti? |
Sondaj
Crema industriei online vine la RoNewMedia
Conferinta si Expozitia RoNewMedia, cel mai important eveniment dedicat Internetului organizat pana acum in Romania, a intrat pe ultima suta de metri.Puteti afla ultimele stiri legate de acest eveniment, precum si cum puteti participa de pe site-ul www.ronewmedia.ro
Bucureşti 28 °C
Variabil
| mai multe
| Romania | 17.05 | 18.05 |
| Timişoara | 27 °C | |
| Arad | 28 °C | 26 °C |
| Bacău | 26 °C | 28 °C |
| Braşov | 22 °C | 27 °C |
| Cluj Napoca | 22 °C | 28 °C |
| Constanţa | 22 °C | 30 °C |
| Europa | 17.05 | |
| Atena | 28 °C | |
| Berlin | 21 °C | |
| Helsinki | 12 °C | |
| Londra | 13 °C | |
| Madrid | 18 °C | |
| Moscova | 18 °C | |
| Oslo | 6 °C | |
| Paris | 18 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
Vineri, 16 Mai 2008 04:13
Paritate: 1 EUR = 1.5487 USD
| 1 EUR | 3.6573 RON |
| 1 USD | 2.3615 RON |
| 1 GBP | 4.603 RON |
| 1 CHF | 2.2415 RON |
| 100 HUF | 1.4706 RON |
| 100 JPY | 2.2571 RON |
| 1 BGN | 1.8699 RON |
Arhiva articole
| mai 2008 | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|
| Du | Lu | Ma | Mi | Jo | Vi | Sb |
| 1 | 2 | 3 | ||||
| 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
| 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
| 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
| 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |

Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









