Actualul preşedinte al SUA a subliniat, însă, importanţa alegerilor pe care le vor face compatrioţii săi.
"Marţi este ziua alegerilor. După luni de dezbateri aprinse şi de campanie viguroasă, a venit moment pentru americani să ia decizii importante în ceea ce priveşte viitorul nostru", a declarat Bush în alocuţiunea sa radiofonică săptămânală.
"Îi încurajez pe toţi americanii să meargă la urne şi să voteze", a adăugat el.
Americanii îşi aleg marţi al 44-lea preşedinte, o nouă Cameră a Reprezentanţilor, o treime dintre senatori şi o parte dintre guvernatorii locali, pe fondul unor îngrijorări profunde privind situaţia economică a Statelor Unite, al incertitudinii privind războaiele din Irak şi Afganistan şi în general privind direcţiei în care se îndreaptă ţara. Indiferent de cine va fi învingător dintre cei doi candidaţi la alegerile prezidenţiale, republicanul John McCain sau democratul Barack Obama, ambii şi-au luat angajamentul să urmeze o politică diferită de cea a administraţiei Bush.
După opt ani marcaţi de războaie, Bush, care a atins un record în ceea ce priveşte lipsa de popularitate, va părăsi Casa Albă în luna ianuarie.
În aceste condiţii, Obama l-a prezentat pe actualul lider american ca pe o sperietoare, comparând un eventual mandat McCain cu încă patru ani de preşedinţie Bush. În ceea ce îl priveşte pe McCain, acesta ar fi vrut să îl poată renega pe Bush.
"Am lăsat pur şi simplu să ne scape de sub control complet", a declarat el, referindu-se la partidul său în timpul administraţiei actuale.
Preşedintele nu şi-a petrecut ultimul weekend înainte de alegeri făcând campanie pentru McCain. El a părăsit Washingtonul şi a mers la Camp David, în munţii din Maryland. În 2008, Bush, cunoscut deja pentru capacitatea sa de a umple conturile partidului şi foarte căutat la reuniunile destinate strângerii de fonduri de campanie, şi-a redus considerabil intervenţiile şi nu a participat la niciun astfel de eveniment în ultimele două săptămâni. Chiar şi vicepreşedintele său, Dick Cheney, poate cea mai controversată figură din administraţie, urmează să participe sâmbătă la o astfel de reuniune.
Bush este prea ocupat cu o criză financiară, două războaie şi organizarea transferului de putere la Casa Albă, susţine preşedinţia. "Adevărul este că încercăm să nu distragem atenţia în această perioadă electorală. Doi oameni se află în competiţie pentru a deveni preşedintele Statelor Unite şi nu vrem să le complicăm sarcina", a spus un purtător de cuvânt al Casei Albe, Tony Fratto. Cel puţin McCain nu vrea, cu siguranţă, acest lucru. El a apărut numai de trei ori însoţit de Bush în campanie. În plus, cei doi au participat la o cursă dură în 2000, pentru învestitura republicană. Nu există, însă, ranchiună, dă asigurări Casa Albă. "Nu cred că preşedintele ia astfel de lucruri personal, pentru că a făcut politică toată viaţa sa şi ştie că este un mediu din care ieşi şifonat", a explicat Fratto. Ştie că "are o ţintă desenată pe spate", a adăugat el.
Soţii Bush au votat anticipat în favoarea lui McCain, încă din 24 octombrie. Ei vor petrece seara de marţi la Casa Albă, de unde vor urmări rezultatele scrutinului. Bush are, însă, şi o mulţumire în cadrul acestor alegeri. Fiecare buletin de vot reprezintă o "reamintire a faptului că principiile de bază" ale democraţiei americane "sunt încă vii", a spus el sâmbătă. Iar acest alegeri oferă un "exemplu important" lumii, a adăugat el.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M