Preşedintele american se află într-un turneu asiatic în cursul căruia vizitează Singapore, Vietnamul şi Indonezia. George W. Bush va participa, în Singapore, la Summitul pentru Cooperare Economică în zona Asia-Pacific. Indonezia însă ar putea fi însă cea mai dificilă parte a turneului preşedintelui american, împotriva căruia sunt anunţate demonstraţii masive. Un vrăjitor celebru din această ţară a aruncat un blestem asupra preşedintelui Bush.

În Singapore, George W. Bush a ţinut să-i reasigure pe oficiali de sprijinul total al Statelor Unite în lupta împotriva terorismului din regiune şi pentru a elimina ameninţarea pe care o reprezintă Coreea de Nord. Summit-ul pentru Cooperare Economică în zona Asia-Pacific din Vietnam, la care participă şi preşedintele american, este dedicat, de obicei, cooperării economice.

În Indonezia, preşedintele american va fi nevoit să facă faţă pe de o parte demonstraţiilor îndreptate împotriva sa, dar şi vrăjilor unui vraci care stăpâneşte magia neagră. Acesta a sacrificat un corb, un şarpe şi o capră, al căror sânge congelat l-a amestecat cu broccoli şi zahăr din trestie de zahăr. Vrăjitorul şi-a acoperit faţa cu lichidul obţinut şi i-a cerut o serie de catastrofe în timpul vizitei lui Bush.

"Blestemul meu îl va face să se umfle ca un broccoli. Bush se va simţi rău în timpul vizitei sale. Oamenii lui vor deveni paranoici şi vor crede că preşedintele este atacat. Ploi puternice vor cădea, însoţite de fulgere", a avertizat vrăjitorul.

Acesta a explicat că a recurs la un ritual vodoo originar din Haiti, deoarece magia neagră indoneziană nu funcţionează asupra străinilor.