Preşedintele american George W. Bush încearcă să obţină un compromis între democraţi şi republicani, înainte de a promova o nouă lege care să reformeze politicile imigraţiei. Se apreciază că pe teritoriul SUA trăiesc 12 milioane de imigranţi ilegali, iar administraţia de la Washington a fost supusă unor puternice presiuni pentru legalizarea statutului acestora.
Proiectul de lege conţine, de asemenea, prevederi cu privire la consolidarea frontierei cu Mexicul, sursa cea mai importantă de imigranţi clandestini.
Bush şi-a anunţat intenţiile în cursul unei vizite efectuate la Yuma, statul Arizona, unul dintre punctele preferate de imigranţii care pătrund ilegal pe teritoriul american. Proiectul propus de preşedinte presupune acordarea de viză de muncă în Statele Unite pe o perioadă de trei ani. Aceasta poate fi reînnoită, la cerere, pe aceeaşi durată de timp, de un număr nelimitat de ori, dar de fiecare dată solicitantul va trebui să plătească 3.500 de dolari.
Cei care doresc să obţină dreptul de rezidenţă permanentă şi Cartea Verde vor trebui să se înapoieze în ţara de origine şi să depună o cerere în acest sens la consulatul sau ambasada americană, precum şi o taxă de 10.000 de dolari.
Legea a fost vehement criticată de reprezentanţii imigranţilor, care consideră aceste sume prohibitive pentru angajaţii cu venituri scăzute. Proiectul de lege elaborat de Casa Albă se bucură mai curând de susţinerea democraţilor decît de cea a republicanilor care au vehiculat o versiune mult mai restrictivă.
Angajarea imigranţilor ilegali este interzisă în Statele Unite ale Americii, dar legea emisă în acest sens în 1986 a fost încălcată sistematic, deoarece documentele care să ateste dreptul de rezidenţă şi muncă se falsifică relativ uşor.
Bush caută compromisul în politica imigraţiei
PUBLICAT
Marţi, 10 Aprilie 2007 03:22
ACTUALIZAT
Marţi, 10 Aprilie 2007 03:22
SURSA
Realitatea TV
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din EXTERN








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M