Preşedintele american George W.Bush s-a opus prin veto pentru a doua oară unui proiect de lege care prevedea finanţarea cercetărilor privind celulele stem. Cei care susţin utilizarea acestui tip de celule, prelevate din embrioni, spun că cercetările în domeniu ar putea duce la vindecarea unor boli considerate incurabile, precum diabetul, Alzheimer sau Parkinson.

Liderul de la Casa Albă crede însă că un astfel de proiect de lege "îi obligă pe contribuabilii americani să finanţeze distrugerea deliberată a embrionilor umani". El a precizat că nu poate permite Americii să depăşească acest prag moral şi le-a cerut oamenilor de ştiinţă să continue cercetările "cu responsabilitate etică", în limita legislaţiei actuale şi cu fondurile alocate de guvern în prezent.

El s-a opus unui proiect similar trecut prin Congresul american de democraţi în iulie anul trecut. Totuşi, noul decret prezidenţial îi încurajează pe oamenii de ştiinţă să propună guvernului federal orice proiect de cercetare în domeniu, atâta timp cât acesta nu creează, răneşte sau distruge embrioni umani.