Bursa zvonurilor: Adrian Năstase, Mircea Geoană, Călin Popescu Tăriceanu şi Bogdan Olteanu au negociat o alianţă PSD-PNL
Ultima informaţie vehiculată de presă vorbeşte despre întâlnirea care ar fi avut loc duminică noapte între PSD şi liberali. O întâlnire care ar fi adus înţelegerea între cele două partide.
Adrian Năstase, Mircea Geoană, Călin Popescu Tăriceanu şi Bogdan Olteanu au negociat, noaptea trecută, o alianţă PSD-PNL la guvernare, cu Mircea Geoană premier.
Liberalii ar urma să aibă vicepremier şi paritate în Guvern. PNL ar mai primi şefia Camerei Deputaţilor pentru Bogdan Olteanu, şefia Senatului fiindu-i rezervată lui Miron Mitrea.
La negocierile de duminică seară, liberalii au primit asigurări că, în interiorul PSD, curentul pro-Băsescu este mai puţin puternic decât s-a văzut la televizor, în declaraţiile publice. S-a numărat că doar şase filiale sunt controlate de Miron Mitrea, cel care susţine o alianţă de guvernare cu PD-L.
Zvonul mai spune că acordul va fi anunţat întâi de PSD, la şedinţa CEx, şi apoi de PNL, la şedinţa Biroului Politic Central. În plus, liberalii au propus ca PNL şi PSD să meargă la Cotroceni şi să-l prezinte pe liderul social-democrat ca şef al viitoarei alianţe de guvernământ.
Există şi un alt scenariu PNL şi PSD să stea în opoziţie încât singura posibilitate de formare a guvernului să fie PD-L plus UDMR plus minorităţile, iar premierul să fie, evident, de la democrat-liberali.
Ce s-ar întâmpla într-o astfel de variantă? Premierul PD-L ar veni în Parlament şi ar fi picat prin votul PSD şi PNL. Şeful statului ar fi obligat astfel, să accepte ideea formării unei alte majorităţi PSD-PNL. Dacă nu o face, un al doilea premier din tabăra PD-L ar avea aceeaşi soartă ca şi primul şi astfel Parlamentul s-ar dizolva şi am merge iar la vot. Variantă neagreată de nici un parlamentar.
În plus alte zvonuri arată că luni seară Traian Băsescu urma să anunţe numele viitorului premier.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Victimele exploziei de la Sighetu Marmaţiei,...
Maramure: Expolozie in club la Sighetu Marmatiei
FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie








Feedback

