Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Bursa din New York a înregistrat o revenire spectaculoasă marţi

Potrivit cifrelor de la închiderea bursei, indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 429,92 puncte, la 11.239,77 puncte, iar Nasdaq, dominat de acţiunile din domeniul tehnologic, a crescut cu 124,83 puncte, până la 2.482,52 puncte.

Bursa din New York a înregistrat o revenire spectaculoasă marţi
Bursa din New York a înregistrat o revenire spectaculoasă marţi / FOTO: higbank.com

Bursa din New York a înregistrat o revenire spectaculoasă marţi, după ce banca centrală a SUA, Federal reserve (Fed) a anunţat că va menţine dobânda de referinţă aproape de zero până în 2013.

Dow Jones a câştiga marţi 3,98%, iar Nasdaq 5,29%, după pierderile semnificative suferite luni.

Potrivit cifrelor de la închiderea bursei, indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 429,92 puncte, la 11.239,77 puncte, iar Nasdaq, dominat de acţiunile din domeniul tehnologic, a crescut cu 124,83 puncte, până la 2.482,52 puncte.

La rândul său, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 4,74%, atingând valoarea de 11.172,53 puncte. Astfel, cei trei indici au recuperat o mare partie din pierderile suferite luni, când Dow Jones a scăzut cu peste 600 de puncte. Şi bursele europene au recuperat pierderile grele suferite de la deschiderea de marţi dimineaţă. Unii indici, cum ar fi FTSE 100 al Bursei din Londra, care scăzuseră cu până la 5,5%, erau pe plus la ora deschiderii Wall Street.

În acelaşi timp, China a făcut apel la o acţiune globală pentru a stabiliza pieţele. Într-o declaraţie dată după şedinţa guvernului, premierul chinez Wen Jiabao a făcut aluzie la problemele legate de datoriile Statelor Unite şi ale ţărilor din Zona euro, invitând statele "importante" să pună în aplicare politici monetare responsabile pentru a ţine în frâu deficitele.

Pe de altă parte, pe piaţa acţiunilor, randamentul titlurilor de stat spaniole şi italiene a scăzut pentru a doua zi consecutiv. Banca Centrală Europeană a intervenit pe piaţă în încercarea de a păstra costuri scăzute pentru împrumuturile celor două ţări, care vor să evite un program de ajutor financiar de tipul celui oferit Greciei.

"Este cea mai gravă criză de după al Doilea Război Mondial şi ar fi putut fi cea mai gravă criză de după Primul Război Mondial, dacă liderii politici nu ar fi luat decizii importante", a declarat şeful Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, la un post de radio francez.

Bursele din Asia s-au deschis astăzi cu creşteri de până la 4 procente, după decizia Rezervei Federale a Statelor Unite de a menţine rata de referinţă a dobânzii la zero cel puţin până la jumătatea lui 2013.

Indicele Nikkei din Japonia a crescut cu 1,4%, iar pieţele australiene s-au apreciat la rândul lor cu 4 procente după ce ieri bursele de la New York au închis cu o creştere de 4-5 procente.  Potrivit presei, decizia Rezervei Federale va încuraja populaţia şi companiile să facă împrumuturi care să ducă la revigorarea consumului şi la noi investiţii.

Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro