Bunica lui Barack Obama a murit de cancer la vârsta de 86 de ani
Lovitură de teatru cu numai câteva ore înainte de alegerile prezindenţiale. Bunica lui Barack Obama, candidatul democrat în cursa pentru Casa Albă a murit. Într-un comunicat semnat de Obama, sora sa şi cei doi nepoţi anunţau, cu mare tristeţe, că Madelyn Dunham, în vârstă de 86 de ani, s-a stins după o luptă împotriva cancerului.
Bunica lui Barack Obama a murit de cancer, la vârsta de 86 de ani
"Ea a fost persoana care ne-a încurajat şi ne-a permis să ne realizăm", se mai spune în comunicat. "A fost mândră de nepoţii şi de strănepoţii săi şi a părăsit această lume ştiind că opera sa este semnificativă şi durabilă". Datoria noastră faţă de ea este fără limite", precizează comunicatul.
La 23 octombrie, Barack Obama şi-a întrerupt campania electorală pentru 48 de ore şi a plecat la Honolulu, în Hawaii, unde locuia Madelyn Dunham, pentru a o vedea pentru ultima oară.
Madelyn Dunham l-a crescut pe Obama de la vârsta de 10 ani în perioada în care mama acestuia lucra în Indonezia. Candidatul democrat a declarat că ea a jucat un rol important în creşterea şi educaţia sa. Mai mult, Madelyn l-a crescut pe Obama în valorile tradiţionale ale Americii albe.
Această educaţie l-a ajutat pe Obama, de-a lungul întregii campanii electorale, să îşi convingă compatrioţii că este capabil să reprezinte interesele tuturor americanilor. Candidatul democrat a evitat cu eleganţă orice referire la barierele rasiale care au grevat viaţa politică americană şi ale căror consecinţe mai sunt vizibile uneori şi astăzi.
Presa americană este de părere că această lovitură a destinului înaintea alegerilor va putea aduce mai mult succes lui Barack Obama. Mulţi oameni s-ar putea simţi solidari cu momentele dificile prin care trece candidatul, dar şi cu lupta împotriva cancerului despre care acesta a vorbit mult în campania sa.
Mama lui Obama a murit la vârsta de 53 ani din cauza cancerului. Spitalul la care aceasta a fost internată a refuzat să o ingrijească deoarece nu avea asigurarea de sănătate suficient de "generoasă".
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 






Europa, sub pod portocaliu şi roşu:...
Ungurii se încălzesc cu bani: Banca Centrală...
Accident spectaculos în Chile: un tren a...
Trupa punk de fete care îl critică pe Putin
AUSTRALIA bebelus cazut la metrou
Freezing rain sau ploaia îngheţată a produs...









Feedback

