Bulzul de 150 de metri făcut la Turia, Covasna, a fost omologat de către World Records Academy
24 oct 2008, 16:41 |
Actualizat Sâmbătă, 25 Octombrie 2008 06:04
Locuitorii din comuna covăsneană Turia, care au preparat în urmă cu o lună un bulz cu o lungime de 150,32 de metri, sunt invitaţi la un chef de o noapte întreagă după ce World Records Academy le-a omologat recordul, transmite corespondentul NewsIn.
Peste 300 de localnici din comuna Turia au reuşit, în data de 14 septembrie, să prepare un bulz lung de 150,32 de m. Bulzul a fost pregătit cu ocazia Zilelor comunei, iar pentru acesta a fost nevoie de 400 de kg de mălai, 150 de kg de brânză de oaie, 15 litri de ulei, 24 de kg de sare şi 450 de litri de apă clocotită. Pentru a face acest bulz a fost nevoie de 75 de bărbaţi, care au învârtit cu spor în cele 15 ceaune pline cu mămăligă, iar la final aceştia au împărţit mămăliga cu făcăleţul pe şirul de mese lung de 150 de metri. Aici, aproape 300 de femei au presărat brânza şi au rulat bulzul. Din acesta au fost apoi pregătite 7.500 de porţii care au fost rapid consumate de cei prezenţi.
Recordul a fost certificat de specialiştii de la Serviciul de Metrologie, care au măsurat 150 de metri şi 32 de centimetri de bulz.
Ideea îi aparţine primarului Daragus Attila, care de cinci ani încoace a organizat acest eveniment cu ocazia Zilelor comunei. Anul trecut, bulzul a atins o lungime de 113 metri, iar cel de acum doi ani a depăşit 81 de metri. Pentru omologarea noului record a fost formată o întreagă echipă, în care au fost incluşi un notar public, un reprezentant al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, un membru din partea Autorităţii de Sănătate Publică, Poliţie şi un membru al World Records Academy.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

