Senatorul UDMR, Peter Eckstein Kovacs, a declarat ieri că preşedintele ANI merită o bulină roşie pentru iniţiativa sa de a colabora cu SRI şi SIE pentru investigarea conturilor din străinătate ale demnitarilor.
"Dacă cineva are calitatea să întrebe o bancă din Antile sau Guadelupe dacă are bănuţi acolo Verestoy sau Vacaroiu, atunci are ANI, care este făcută pentru acest control. SRI are calitatea să verifice conturi în alte ţări? Mi se pare că preşedintele ANI a sărit pragul", a explicat udemeristul, citat de Mediafax. El a criticat măsura pe care o vede ca pe un pas către un stat represiv şi autocrat şi nu unul democratic.










